Prețul scazut la miei, lipsa unor centre de colectare a fructelor și legumelor dar și condițiile severe impuse agricultorilor, sunt doar câteva din problemele constatate de Achim Irimescu în cadrul vizitei de la Pericei alaturi de omologul sau maghiar

La întrevederea ministrului Agriculturii din România, Achim irimescu cu omologul sau maghiar ce a avut loc la acest sfârșit de saptamâna cu ocazi Festivalului Cepei de la Pericei, au participat mai mulți fermieri din țara care și-au spus public doleanțele. Fermierii I-au spus ministrului Achim Irimescu problemele majore din agricultura. Ministrul a fost deschis propunerilor și a susținut ca la ora actuala se lucreaza la un proiect de lege care sa reglementeze agricultura din România.

Vine lupul, vine ursul, vin mistreții și se împerecheaza cu scroafele Mangalița

Din județul Harghita a venit Fecso Attila, crescator de suine rasa Mangalița cu pedigree pentru a-i spune ministrului Irimescu o problema la care n-a primit nici un raspuns deși s-a adresat de doua ori Ministerului Agriculturii. Pentru 100 de capete de porci cât are Fecso este obligatoriu sa dețina 25 de hectare de pașune și de a le crea condiții animalelor. Fermierul spune ca vine lupul, vine ursul, vin mistreții și se împerecheaza cu scroafele Mangalița stricându-I astfel toata afacerea. Fecso îi cere minstrului sa dispuna revizuirea actului normativ care prevede obligativitatea deținerii unui hectar de pașune la patru porci.

Prețul mic al mieilor îi face pe ciobani sa se reprofileze

Ardelean Dumitru, președintele Asociației Crescatorilor de Ovine din Salaj îl atenționeaza pe ministrul Agriculturii ca se împuțineaza numarul ovinelor din cauza scaderii prețului la miei și a imposibilitații valorificarii lânei. “Am ajuns sa dam foc la lâna și sa vindem mieii cu 5-6 lei kilogramul Ardelean susține ca ar trebui modificat Codul Fiscal și facilitarea exportului la miei. O alta problema ridicata de Ardelean a fost ce a vânzarii terenurilor agricole stop_coloana catre straini. Stiindu-se ca în Ungaria este interzis acest lucru, l-a întrebat pe Achim Irimescu daca nu se pot lua și la noi masuri de interzicere a acestui fenomen. A intervenit ministul Agriculturii din Ungaria și a spus ca și la ei s-au vândut terenuri agricole strainilor, dar Guvernul ungar a intervenit și printr-o ordonața a sistat vânzarea terenurilor agricole strainilor. Achim Irimescu a spus ca se lucreaza la o noua legislație privind vânzarea terenurilor catre straini, care pune condiții mult mai severe în tranzicționarea terenurilor agricole persoanelor din afara țarii.

Putrezesc fructele în livezile Salajului

Inginerul Sandu Tatar, un localnic care a participat la construirea Monumentului Cepei din Pericei, l-a întrebat pe ministru de ce nu se aloca fonduri pentru construirea de centre de conservare și depozitare a legumelor și fructelor, atâta vreme cât putrezesc pe jos iar supemarketurile sunt pline de legume și fructe din import. Ministrul a spus ca exista posibilitatea construirii unor astfel ce centre, daca producatorii se asociaza. Tot inginerul Tataru a pus și problema accizarii palincii.”Putrezesc prunele și merele nostre pe jos”, spunea Tatar. Minstrul ungur a spus ca alcoolul din fructe la ei este accizat simbolic, iar pentru consumul familial nu este accizat deloc. Achim Irimescu a raspuns ca deocamdata nu a gasit soluție pentru aceasta problema delicata a accizelor

Direcția Agricola Salaj nu are nimic de zis

Interesant este faptul ca nici un oficial de la AJFIR, APIA sau Direcția Agricola n-a scos nici o vorba despre problemele cu care se confrunta fermierii salajeni. Pentru domniile lor totul merge ca pe roate. Asta probabil si pentru a nu-și supara ministrul.