decembrie 5, 2025

Comisia de Disciplina din cadrul FRV a amanat cazul lui Adrian Gontariu

imagine-articol0_51889

La prima sedinta care a avut loc joia trecuta s-a decis amânarea cazului pentru începutul lunii septembrie, pentru ca jucatorul sa aiba timp sa îsi faca toate formele de aparare


Dupa ce a parasit echipa nationala, la doar o zi de la reunirea lotului, Adrian Gontariu spunea ca exista si varianta sa se lase de volei. În cele din urma, jucatorul a semnat cu CS Volei Municipal Zalau un contract valabil pentru urmatorii doi ani, dar nu a scapat de sedinta Comisiei de Disciplina de la FRV, care s-a reunit joia trecuta.Astfel, cum în regulamentul disciplinar al Federatiei Romane de Volei, la capitolul IV – Sanctiuni pentru sportivii loturilor nationale este specificat ca un jucator care paraseste nemotivat lotul poate fi suspendat un an de zile sau amendat, jucatorul s-a prezentat împreuna cu avocatul sau pentru a-si sustine punctul de vedere. Din câte se pare, în cadrul sedintei au fost discutii încinse, iar asupra presedintelui si a membrilor s-a pus presiune. În aceste conditii, nu s-a luat nicio decizie, iar cazul stop_coloana a fost amânat pentru luna septembrie. 

“Jucatorului i-au fost cumunicate înscrisurile pe care trebuie sa le ia la cunostinta si sa îsi poata face toate formele de aparare. Urmatorul termen va fi în luna septembrie. Jucatorul a fost prezent la sedinta împreuna cu avocatul sau”, ne-a informat Daniel Dîrman, presedintele Comisiei de Disciplina. Între timp, Adrian Gontariu continua recuperarea dupa o tendinita, dar antrenorul Marian Constantin spera ca jucatorul sa fie recuperat cel târziu pâna saptamâna viitoare.Sa mai spunem ca, dupa parasirea lotului national, Adrian Gontariu risca sa fie suspendat un an de zile sau amendat cu 15.000 euro.