Fragment de istorie dureroasa legat de Casa memoriala Iuliu Maniu din Badacin
Cristian Borz, parintele paroh al Parohiei Greco-Catolice din Badacin, ne-a povestit ieri mai multe întâmplari nefericite prin care a trecut familia lui Iuliu Maniu și ce importanța a avut casa lui Iuliu Maniu din Badacin, care astazi sta în picioare doar prin voia Celui de Sus și a câtorva oameni inimoși care au donat pentru reabilitarea acesteia.
“Poveștile din jurul familiei Maniu și a casei din Dealul {arinei curg și contribuie la crearea unei imagini de ansamblu asupra urmarilor pe care persecuțiile comuniste le-au avut asupra celor care au avut forța sa aleaga calea cea strâmta, dar dreapta. Pentru ca noi, generațiile de acum, sa nu repetam ororile istoriei, trebuie sa ne cunoaștem trecutul și sa nu ramânem indiferenți. E jenant pentru o țara întreaga sa precizam explicit, dar o facem, ca ne referim la destinul tragic al surorii unuia dintre foștii premieri ai României. În perioad a de dupa 1947, Iuliu Maniu era arestat, iar Cecilia, sora lui Iuliu Maniu, se afla în domiciliu forțat în casa unei verișoare de-a ei, care locuia pe strada Simion Barnuțiu din Șimleu Silvaniei. Domiciliul forțat i-a fost impus dupa ce a fost izgonita din casa de la Badacin, de catre autoritațile comuniste. Odata cu arestarea lui Iuliu Maniu a început și suferința surorii lui, Cecilia. Procesul, condamnarea, știrile despre tratamentul neomenesc la care era supus fratele sau și imposibilitatea de a comunica cu el i-au adus multe neliniști interioare. Și ca și cum nu ar fi fost de-ajuns, Cecilia este condamnata și ținuta în temnița de la Zalau, într-o celula cu hoațe și depravate. Mai târziu, ajunsa la o vârsta înaintata, devine dependenta de ajutor, iar pentru a o ajuta sa supraviețuiasca, din Badacin veneau oameni peste deal, pe ascuns, sa-i duca de mâncare, pâna când un om al Securitații, care pazea stop_coloana poarta, le-a interzis accesul în curte. Astfel, Cecilia, în lipsuri mari, se stinge din viața la data de 6 februarie 1956 și este înmormântata în cimitirul catolic din Șimleu Silvaniei. Ulterior, în anul 2000, osemintele i-au fost stramutate în necropola familiei, aflata pe aleea din apropierea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. De aceasta casa este legata o bucata importanta a realitații crude pe care istoria a permis-o în decursul ei. Aceasta casa nu este doar o casa, este un simbol al jertfei, al suferinței familiei Maniu din timpul comunismului. Cu toate ca exista o forța ascunsa care lupta împotriva acestui lucru, familia Maniu va ramâne un simbol al luptei anticomuniste, dar și al nadejdii ca suferința lor nu a fost în zadar. De mai bine de un an și jumatate, exista o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, prin intermediul careia s-a reușit consolidarea fundației și a pereților. În acest moment exista o datorie de 23.000 lei care trebuie achitata la firma constructoare pentru a acoperi plata lucrarilor deja efectuate. În continuare, este nevoie de susținere financiara pentru a reuși sa achitam datoria, dar și sa demaram lucrarile la acoperiș. Multe anotimpuri s-au perindat deasupra acestei case, și toate și-au scrijelit numele pe fața ei. Anotimpul rece și ploios se apropie, iar fara o intervenție prompta la acoperiș, lucrarile deja finalizate ar putea fi puse în pericol”, ne relateaza preotul Cristian Borz.
