Isprava de Cartea recordurilor miercuri seara, în jurul orelor 22.30, când un tânar aflat sub influenta bauturilor alcoolice s-a urcat la volanul unui autoturism, a lovit un alt autoturism, dupa care si-a continuat drumul, ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mai în detaliu, Prodan Adrian, zis Guta, din localitatea Lozna, a tras câteva deturi de palinca la bufetul din mijlocul satul. Si cum i-a fost greu sa mearga pe jos acasa, iar în drum îI statea si Volkswagenul consateanului sau Rares Turcu, care era parcat în fata bufetului cu cheile în bord, s-a urcat în masina si.. a pornit. Nu bine a pornit, ca s-a poticnit în alt autoturism, marca Opel, proprietatea lui Raul Frateanu, parcat în fata Volkswagen-ului proaspat ciordit de omul beat. Apoi, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic, Guta si-a continuat drumul pâna acasa.
Din informatiile primite de la Primaria Lozna aflam ca Prodan Adrian, în vârsta de 31 de ani, nu este angajat. Lucreaza cu ziua pe unde apuca si poate. S-a mutat cu ani în urma din satul Lemniu în satul Lozana, vrajit de cea care avea sa-i devina sotie. La ora actuala se afla însa în proces de divort. Familia Prodan are doi copii si locuieste în casa parintilor sotiei. stop_coloana
S-a ales cu un dosar penal cret
Dupa aventura de miercuri seara, Prodan Adrian a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Colac peste pupaza, politistii au descoperit ca Prodan nu poseda nici permis de conducere. Asa ca au întocmit dosar penal stufos, pentru patru infractiuni: conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice, conducere fara permis, furt în scop de folosinta si distrugere.