Doua institutii deconcentrate din Salaj nu au reusit sa-si îndeplineasca, în primul trimestru al anului, planul de actiuni pentru realizarea obiectivelor din programul de guvernare, reiese dintr-un document transmis de Prefectura Salaj.
Din cele 23 de institutii deconcentrate, doua institutii – Biroul Vamal de Interior Gradul II Salaj si Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Salaj – au îndeplinit doar partial actiunile din planul impus de Guvernul României.
Din cele doua actiuni pe care le avea de realizat în primul trimestru, Biroul Vamal de Interior Salaj a reusit sa duca la bun sfârsit doar o actiune, cealalta fiind realizata partial. Biroul Vamal nu a realizat programul de încasari sI a invocat faptul ca a scazut cuantumul drepturilor vamale încasate la import pentru marfuri, iar planul nu a putut fi realizat.
Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Salaj, condus în primul trimestru al anului de actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean Salaj, Sergiu Panie, a avut de realizat 13 actiuni, conform programului de guvernare. OCPI Salaj a reusit sa realizeze doar 12 din cele 13 actiuni impuse. stop_coloana OCPI nu a reusit sa înscrie din oficiu în cartea funciara titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietatilor funciare. OCPI specifica în documentul prezentat de Prefectura Salaj ca nu a realizat aceasta actiune pentru ca în bugetele consiliilor locale nu exista fonduri pentru realizarea planurilor de parcelare.
Cele 23 de institutii deconcentrate din Salaj au avut de realizat în primul trimestru al anului 2016 un numar de 152 de actiuni. Cele mai multe actiuni le-a avut în acest trimestru Directia de Sanatate Publica (17 actiuni) si Directia Sanitar Veterniara si pentru Siguranta alimentelor (15 actiuni). Cele mai putine sarcini în primul trimestru le-a avut Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu, condusa de Doina Cocis. Directia de Cultura a avut doar o actiune. Se remarca si Inspectoratul Judetean în Constructii Salaj, care nu a avut în trimestrul întâi nicio actiune de realizat.