In toamna ne alegem iar tiranii in Parlament
52 la suta din voturile exprimate joi de britanici au fost pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Un vot care a cam întors lumea peste cap. Desi dintr-un sondaj reiese ca 15 la suta din cei care s-au prezentat la vot nu stiu ce este Uniunea Europeana, guvernul Marii Britanii a spus ca va respecta rezultatul referendumului, iar premierul David Cameron spunea ca este vointa poporului si ea trebuie respectata.
Ne întoarcem cu vreo sapte ani în urma, când într-un sfârsit de noiembrie poporul român s-a dus la urne si prin referendum si a votat în favoarea Parlamentului unicameral (77,78 la suta) si reducerea numarului parlamentarilor la 300 (88,84 la suta). Referendumul a fost validat, deoarece prezenta la vot a fost de 50,95 la suta. Poporul a asteptat sa se faca schimbarea pe care au votat-o, parlamentarii sa-i respecte vointa. Pentru alesii neamului nostru, spre deosebire de alesii neamului britanic, vointa poporului este o cârpa inutila pe care nimeni nu o baga în seama. Parlamentul si-a pierdut orizontul si nu mai raspunde solicitarilor poporului suveran. Ba se pune împotriva lui. În loc sa reduca numarul parlamentarilor, guvernarea Ponta a marit numarul parlamentarilor la 620 de persoane, în derâdere si dispret fata de vointa poporului. Decizia Curtii Constitutionale în care se spune ca este obligatorie respectarea rezultatului referendumului stop_coloana care viza parlamentul unicameral si un numar maxim de 300 de parlamentari a fost calcata în picioare de alesii nostri. “Aceasta vointa nu poate fi ignorata de alesii poporului, întrucât este o expresie a suveranitatii nationale”, se spune în decizia Curtii. Da, de unde? Parlamentarii îsi fac si îsi voteaza legi dupa cum îi taie capul, dar bineînteles toate în interesul lor. Si-au votat pensii speciale, nesimtite, sfiând principiul contribtivitatii. Ba, mai mult. Recent au aprobat si proiectul de lege privind pensiile speciale pentru colegii lor de partid, adica pentru alesii locali. Asta cu toata opozitia Curtii Constitutionale si a Guvernului. Si a populatiei care va suporta cheltuiala, desigur. Pe buna dreptate, ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a definit ceea ce se întâmpla în Casa Poporului tiranie parlamentara. Nu tu respect pentru lege, nu tu rusine de oameni, nu tu frica de Cel de Sus. Asta îi caracterizeaza pe parlamentarii nostri, pe cei ce tiranizeaza zi de zi acest neam. Vin alegereile parlamentare. În toamna ne vom alege tiranii. Pentru înca patru ani.
