Functionarii din primarii “promit” greva pe termen nelimitat de luna viitoare
Peste 35.000 de functionari din consilii judetene, primarii si unitati subordonate acestora, membri ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA) vor intra în greva de o ora în data de 5 iulie, greva de o zi pe data de 12 iulie si greva pe termen nelimitat începând cu 19 iulie.
Potrivit lui Valeriu Suciu, liderul acestei federatii, sindicalistii sunt nemultumiti si considera ca sunt discriminati în raport cu angajatii din administratia centrala, în urma adoptarii OUG nr.20 din 2016 privind salarizarea personalului platit din bani publici în anul 2016.
FNSA a înaintat Ministerului Muncii notificarea privind declansarea conflictului de munca, ca urmare a refuzului Guvernului de a solutiona revendicarile salariatilor din consilii judetene si primarii.
Daca salariatii din administratia centrala beneficiaza de o crestere salariala de pâna la 70 la suta, functionarii din primarii si consilii judetene sunt sunt cel mai prost platiti dintre bugetari, se spune în notificare.
500 de functionari salajeni sunt gata de protest
Laurentiu Ghiurutan, vicepresedinte al sindicatului Civitas din Primaria Zalau si secretar al Filialei judetene Cartel Alfa, spunea ca cei peste 500 de membri de sindicat din 15 primarii ale judetului, din Consiliul Judetean si de la firma Citadin vor participa la protest. El sustine ca majoritatea functionarilor din primarii au salariul minim pe economie, de 1250 de lei, sau cu putin peste aceasta suma, pe când cei din administratia centrala au obtinut o crestere cu pâna la 70 la suta. stop_coloana
“Noi cerem majorarea salariilor de baza ale functionarilor publici si ale personalului contractual din administratia locala cu 25 la suta. Daca la alte categorii de salariati s-a putut, la noi de ce sa nu se poata?”, se întreba retoric Ghiurutan. El a amintit si alte revendicari ale sindicalistilor din administratia publica, printre care se numara acordarea normei de hrana pentru toti salariatii din administratia locala, acolo unde bugetul permite si acordarea voucherelor de vacanta.
