Dezinfectia in spitalele salajene este deocamdata o necunoscuta
Noile produse pentru dezinfectia din spitale
nu pot fi verificate de laboratorul DSP Salaj
La Spitalul Judetean nu se mai dezinfecteaza cu produse de la Hexi Pharma, dar nici nu avem habar cât de bine se face dezinfectia acum. Directia de Sanatate Publica nu a facut si nu face controale înca, iar despre produsele care au înlocuit dezinfectantii diluati de la Hexi Pharma nu stim nimic.
Spitalul Judetean de Urgente Zalau a renuntat la contractul cu Hexi Pharma dupa izbucnirea scandalului substanetelor diluate si ineficiente si a folosit o perioada clorul pentru dezinfectare, potrivit lui Laurentiu Barna, managerul spitalului. Barna mai spune ca a luat legatura cu alte firme de dezinfectanti si ca Spitalul Judetean este în procedura de licitatie cu firma Braun, dar si ca între timp s-a cumparat de la firma Braun produse de dezinfectie.
Spitalul din Zalau a achizitionat timp de noua ani produse de la Hexi Pharma. Din anul 2007, de când a încheiat primul contract cu firma Hexi Pharma pentru distribuirea de dezinfectanti, spitalul a cheltuit lunar circa 60.000 de lei pe astfel de produse, ceea ce înseamna 720.000 de lei pe an. În cei noua ani de contract cu Hexi Pharma, un calcul sumar ne arata ca s-au platit peste sase milioane de lei pe dezinfectanti, iar din acesti bani probabil ca multi s-au dus pe produsele Hexi Pharma.
La ora actuala firma Hexi Pharma este cercetata penal pentru ca a diluat produsul pe care-l distribuia catre aproape toate spitalele din tara. Procurorii DNA investigheaza presupuse fapte de abuz în serviciu, dare de mita si spalare de bani în ancheta ce vizeaza conducerea si activitatea firmei si, care a început în urma cu o luna. stop_coloana Procurorii au cules probe si la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau. Ce va fi, vom vedea, dar pâna la finalizarea anchetei spitalele trebuie dezinfectate.
Marcela Cotlau, directorul Spitalului “Ioan Puscas” din Simleu Silvaniei, spune si ea ca a întrerupt contractul cu Hexi Pharma. “Avem mai multe firme contractate pentru dezinfectanti, avem Romchim, Shulce, oricum noi numai din noiembrie anul trecut am luat produse de la Hexi Pharma”.
DSP promite ca va face controale în spitale,
dar spune din start ca rezultatele depind…
Despre calitatea noilor produse achizitionate de spitalele salajene, am încercat sa aflam câteva detalii de la Ligia Marincas, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Salaj. Directorul DSP a spus ca nu toate spitalele au primit produse de dezinfectie. Ele se afla în procesul de licitatie publica si înca n-a început controalele. Ligia Marincas a precizat si ca laboratorul DSP nu este autorizat pentru a face analizele si concentratia dezinfectantilor. Singurul laborator de acest gen din tara se afla la ICECHIM Bucuresti.
“Noi suntem în masura sa constatam eficienta produsului, luând probe de laborator de pe anumite obiecte si locuri din spitale. Dar si în acest caz depinde foarte mult de curatenia din spital. Daca-i o curatenie care lasa de dorit, dezinfectantul nu va putea stârpi toate bacteriile si toti microbii”, a spus Marincas.
