Datorita faptului ca in ultima perioada sunt tot mai frecvente sesizarile participantilor la trafic cu privire la defectiunile sistemelor de iluminare si semnalizare a autovehiculelor aflate in circulatie, cat si folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora si luminoasa montate pe vehiculele care nu au acest drept, politistii rutieri au organizat actiuni de control in trafic, la care au angrenat si specialisti din cadrul Registrului Auto Roman.
Astfel, in urma neregulilor constatate, politistii au aplicat un numar de 25 sanctiuni contraventionale, valoarea totala a amenzilor fiind de 2.000 lei. De asemenea, 5 certificate de inmatriculare au fost retrase.
Politia, cu ochii pe faruri
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...