decembrie 5, 2025

Adversar din Maramureş pentru campioana Sălajului

imagine-articol0_50744

În cele două meciuri de baraj (tur – retur) pentru promovarea în Liga a III-a de fotbal, Unirea Mirşid se va duela cu câştigătoarea dintre Avântul Bârsana şi Viitorul Ulmeni, cele două fiind câştigătoarele celor două serii din Liga a IV-a din judeţul vecin


 În cursul zilei de vineri, la Casa Fotbalului s-a întrunit Comitetul Executiv din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Cu această ocazie, a foststabilit şi programul de desfăşurare a meciurilor de baraj contând pentru promovarea în Liga a III-a 3.

Astfel cele 42 de campioane ale judeţelor din România au fost împerecheate câte două, rezultând 21 de meciuri. Acestea se vor disputa în sistem tur-retur, învingătoarea urmând a promova în eşalonul al treilea.Unirea Mirşid, cea care a devenit campioana Sălajului în premieră pentru fotbalul din judeţul nostru, se va duela pentru un loc în Liga a III-a cu campioana din Maramureş.Trebuie spus, însă, că numele acesteia nu se şti eîncă, deoarece în campionatul din judeţul vecin este împărţit două serii. Se ştie cine a câştigat cele două serii, este vorba despre Avântul Bârsana (Seria Nord) şi Viitorul Ulmeni (SeriaSud). Ele se vor duela pentru un loc ce duce la baraj, jocul direct urmând a se disputa în 11 iunie.“Am muncit un an de zile şi satisfacția e mare, acum când am câştigat campionatul. Toţi suntemfericiţi. La început de campionat nu am crezutcă ne vom putea la locul 1 şi speram la un loc pe podium. În iarnă, am realizat 4-5 transferuri, care chiar ne-au ajutat. Atunci, am pus tot pefoaie şi după prima etapă cu Dumbrava am realizat că avem stop_coloana prima şansă. Ulterior, echipa a început să joace din ce în ce mai bine. La baraj, vom merge cu gândul de a câştiga şi toţi băieţii se vor motiva exemplar. Vrem să demonstrăm că nu am ajuns aici doar întâmplător. Dacă cineva crede că vom fi o pradă ușoară, eu spun că se înşală şi Unirea îşi va vinde foarte scump pielea.  La Mirşid, va fi un meci frumos şi plăcut publicului, care va veni să ne susțină. Chiar am dori să vină într-un număr cât mai mare”, ne-a declarat „căpitanul” Flore Pop, cel care esteşi liderul din vestiar al campioanei Sălajului.  Săspunemcămeciul tur se va desfăşura în Maramureş, în data de 18 iunie, urmând la returul să aibă loc la Mirşid pe data de 25 iunie, ambele de la ora 18.00.  În situaţia în care după disputarea celor două jocuri egalitatea se menține (la puncteși golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câștigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă și în aceste condiții egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de cinci minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului.