Zalăul a fost vreme de multe secole un oraş târg, în care principala activitate era vânzarea de bunuri agricole şi meşteşugăreşti. Zalăul a fost un oraş slab dezvoltat industrial până după cel de-al doilea război mondial. Despre importanţa comercială a Zalăului din secolele trecute, până la 1948, vorbesc mai mulţi istorici.
“Zalăul a jucat un rol important în comerţul transilvan spre vest şi nord-vest. Se justifică acum, văzut prin prisma circulaţiei monetare, de ce a apărut atât de repede ca şi târg şi de ce apare în chip constant ca loc de întâlnire a comercianţilor”, spun istoricii Nicolae Gudea şi Valer Părău în lucrarea “Zalău – un oraş la frontiera de nord-vest a Transilvaniei”, lucrare din care am şi preluat datele esenţiale din acest material.
Despre Zalău ca oraş târg trebuie să amintim că negustorii din Zalău au primit dreptul de la principele Sigismund Bathory să aprovizioneze cu fier oraşul Cluj în mod liber. În 1895 sunt menţionate în documente târgurile importante ţinute în Zalău – prima Vineri şi Sâmbătă a lunilor martie, iunie, septembrie, decembrie, târgul săptămânal de Sâmbăta. Chiar şi în timpul cotropitorilor hortyişti, între 1940 şi 1944, în Zalău se ţineau târguri la datele de 27 ianuarie, 3 – 4 martie, 28 aprilie, 2 – 3 iunie, 28 – 29 iulie, 1 – 2 septembrie, 6 – 7 octombrie, 1 – 2 decembrie.
În Zalău, “comerţul, în general, a fost o activitate permanentă şi foarte serioasă”, mai susţin istoricii Gudea şi Părău.
Mica industrie din Zalăul secolelor trecute însemna o moară cu piatră (1703), 14 mori cu apă (1854), fabrică de spirt (1919), o înteprindere de fier şi fontă (1918 – 1940) şi alte mici fabrici. În 1920 se realizează în Zalău o fabrică de ţiglă cu vapori. În 1934 se cereau fonduri pentru realizarea unui apeduct special al abatorului (aflat în partea de jos a oraşului, pe malul Văii Zalăului), şi pentru o fântână arteziană.

La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70
Zalăul se transforma într-o “perlă a industriei”
În epoca socialistă, însă, Zalăul a fost dezvoltat ca un oraş industrial care a ajuns în timp “perla industriei din Sălaj”. În 1968 se înfiinţează cooperaţia meşteşugărească Steaua Roşie, cu secţiile de textile, pielărie, încălţăminte şi prelucrarea lemnului, stop_coloana iar în 1971 ia naştere filatura de bumbac. Tot în 1968 se înfiinţează Întreprinderea de produse ceramice pentru construcţii. Această întreprindere producea blocuri ceramice, ţigle, olane, plăci termoizolatoare. Avea un număr de 641 de angajaţi; producea numai pentru piaţa internă. Şi tot în 1968 apare în Zalău fabrica de pâine, dezvoltată în Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie. Avea un personal de 123 de muncitori, o producţie de 22 de mii de lei.
Industria energetică s-a dezvoltat în 1972, când s-a pus în funcţiune staţia de 110 KW/oră la Uzina Electrică, iar în 1983 s-a înfiinţat ILPP Peco Zalău, pentru livrarea produselor petroliere şi a derivatelor lor.
La capitolul industrie extractivă trebuie să amintim că oraşul târg din trecut beneficia de o carieră lângă Cabana Meseş, unde se exploata piatră roşie, care însă s-a închis şi s-a mutat la Moigrad.
În 1973 apare în Zalău Întreprinderea de Conductori Emailaţi; în 1986 întreprinderea avea o producţie de 4.600.000 lei, avea un personal de 1.583 de muncitori şi producea 30 la sută din producţia de marfă din judeţ şi 50 la sută din producţia Zalăului.
În 1969 ia naştere în Zalău Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel, cu o investiţie enormă a regimului. IAIFO producea marfă de 1.350 milioane de lei. Munceau în 1969, la începţut, 578 de persoane la IAIFO, pentru ca mai târziu vestita Armătura să ajungă la circa 7.000 de angajaţi. În 1974 s-a înfiinţat Baza Judeţeană de Aprovizionare (BJATM), care se ocupa cu aprovizionarea şi desfacerea materialelor de uz general către unităţile din judeţ.
Anuarul statistic al Sălajului din anii 1971, 1972, 1973 şi 1974 menţionează că în Zalău au apărut zeci de alte întreprinderi mecanice, textile, alimentare, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţie.

Post Views: 146