Salajul este reprezentat la faza zonala a juniorilor D de CS Atletic
În scurta sa istorie de trei ani, CS Atletic Zalau a reușit sa se impuna în Salaj la nivel de copii și juniori, iar în decembrie anul trecut a ajuns pâna la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ene”. Clubul zalauan a impresionat în acest sezon în mod special la juniorii D, acolo unde formația antrenata de Florin Kordiș a câștigat campionatul la pas, fara nicio înfrângere. În acest sens, formația zalauana a obținut dreptul de a reprezenta Salajul la faza zonala, acolo unde își propune sa faca o figura cât mai frumoasa și de ce nu sa atace calificarea la turneul final. În grupa B, CS Atletic se va duela cu ASF Kiss Baia Mare și Viitorul Cluj, iar un prim obiectiv al gruparii antrenate de Florin Kordiș este calificarea din grupa. „Mergem încrezatori la faza zonala de la Bistrița. Speram într-un parcurs cât mai bun, iar în prima faza ne propunem sa trecem de grupe. Cu echipa din Baia Mare am mai jucat la un turneu amical și am facut un egal, în timp ce formația din Cluj este foarte valoroasa și s-a calificat la faza zonala, dupa ce a eliminat pe CFR Cluj. și în cealalta grupa, Oradea și Bistrița sunt echipe foarte bune, care vin din campionate puternice. Pentru noi este un mic dezavantaj, fiindca în Salaj nu am avut adversari, iar competiția a fost destul de slaba. Un mare dezavantaj este ca noi avem structura echipei cu juniori din 2004 și mai mulți jucatori sunt mai mici cu un an decât adversarii lor”, a declarat antrenorul Florin Kordiș.
