Duminica a V-a dupa Paști

(Ioan 4, 5-42)

Ne aflam in adancul timpului de pedagogie a Invierii. Pana la Pasti a fost refluxul, retragerea in adancurile smereniei, ale pocaintei. Dupa Pasti e fluxul Invierii, ca sa ne ia pe toti sa ne poarte mai departe. Astazi s-a atins pragul cel mai sensibil in urcusul spre intelegerea invierii. Invierea este lucrul cunoasterii, al iubirii. Nu inviem decat atat cat intelegem! Ne intrebam, probabil, ce legatura are Samaria cu Invierea? In universul lui Dumnezeu, lucrurile sunt intim solidare. Nu exista nimic stingher, toate se leaga perfect, desavarsit, dupa a Lui intelepciune si voie. Samaria era partea blestemata a Tarii Sfinte, a pamantului ales, deoarece aici imparatii babilonieni adusesera colonisti straini, iar pe cei localnici, la anul 722 i.H., i-au adus robi la Ninive. Aceasta dezlocuire de populatie a adus modificari adanci in toate directiile, samarinenii fiind un ghimpe incomod infipt in universul religios al poporului ales. Iata legatura dintre Samaria blestemata si Invierea binecuvantata.
Trebuia sa se intalneasca. Invierea este acea lumina care lumineaza tuturor. “Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!” Ea trebuie sa patrunda dincolo de orice bariere, dincolo de orice zid sau cortina, dincolo chiar de portile iadului. Samaria isi clama si ea de veacuri Invierea. Nu s-a auzit strigat mai clar in istorie ca cel scos azi din inima, din sufletul si din buzele unei femei. Toate marile inceputuri sunt ale femeii. Inceputul inceputurilor mantuirii il face o femeie: Fecioara Maria. In Evanghelia de astazi, dialogul se petrece in pamantul pangarit al Samariei, intr-un camp deschis, soare si arsita, sete si dorinta. Exista un singur punct al mantuirii: fantana lui Iacob. Ca intr-o scena de teatru vedem indreptandu-se unul catre altul, un Dumnezeu-om si un om singur, o femeie condamnata la singuratate de faptele ei nu prea sociabile si morale. stop_coloana
Din singuratate izvoraste dialogul, iar Invierea este dialogul vital, este dialogul chemarii lui Dumnezeu si al raspunsului uman. Aceasta este Invierea: intalnirea dintre omul mort, dar doritor de viata si Dumnezeu viu, care a acceptat sa moara pentru viata noastra. De ce se intampla acest dialog la fantana lui Iacob? Pentru ca Iacob a fost primul om din lume care L-a intalnit pe Dumnezeu intr-o inclestare deschisa, in urma careia va primi binecuvantare si va fi primul om din istorie, botezat de Dumnezeu: Îbarbatul (IS) care a vazut (RA) pe Dumnezeu (EL)”. Asemeni lui “Israel”, femeia de astazi se angajeaza in lupta dialectica cu Dumnezeu si se smereste pana la a-si marturisi infrangerea. Care este arma cu care s-a biruit si acolo si aici? Iubirea! Si femeia primeste de la Dumnezeu un dar, ca si Iacob. La intrebarea directa: “esti Tu Mesia?”, este pentru prima data cand Hristos, in viata Lui de pe pamant, marturiseste clar, direct: “Eu sunt Mesia”. descoperind, in fine, sursa cea adevarata, izvorul nesecat, setea se stinge, lasa dorinta acolo si fuge in cetate “sa invieze” si pe altii.
Exista un singur mod de a se manifesta Invierea, acela pe care l-a abordat femeia samarineanca, care n-a tinut bucuria numai pentru ea, ci a impartasit-o altora. Setea ei a fost preschimbata in bucurie si Inviere sufleteasca. Izvorul acestei Invieri, “fantana nesecata” a darurilor dumnezeiesti este Sfanta Biserica, restul este pustiu, arid si pamant incetosat. Ramane chemarea: “Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea!” “Cel ce crede in Mine”, precum a zis Scriptura, “rauri de apa vie vor curge din pantecele lui” (In. 7, 37-38).

Post Views: 52