Elevul de la CNS prins cu canabis a fost eliberat din arestul la domiciliu
Elevul de la CNS de doar 17 ani care a fost prins că și-a comandat droguri din Canada și a fost arestat chiar înainte de Paști a fost plasat de judecătorii Tribunalului Sălaj sub control judiciar de vineri, 20 mai. Magistrații au spus vineri că elevul a fost arestat la domiciliu în mod legal, însă în acest caz se poate aplica și măsura controlului judiciar. Dacă elevul va încălca însă regulamentul impus de judecători, acesta riscă să fie arestat din nou. Elevul, de origine din Bobota, G. Denis, a fost arestat chiar înainte de Paști, pe 28 aprilie, pentru că și-a comandat droguri pe internet.
Tânărul a fost prezentat cu propunere de arestare Tribunalului Sălaj, care a admis cererea procurorilor, astfel că Denis a stat arestat până pe 20 mai.
Pe 29 aprilie, magistrații au acceptat cererea tânărului de a fi lasat în zilele de luni până vineri, de la orele 6.30 – 16.00, să meargă la școală.
Denis a fost prins în flagrant de procurori, în timp ce ridica un colet cu 53,2 grame de canabis de la poștă. Tânărul se face vinovat că a importat substanța din categoria drogurilor de risc. stop_coloana Tânărul liceean a achiziționat cele 53 de grame de canabis de pe un site din Canada. Comanda a fost trimisă pe 20 martie, iar coletul a ajuns pe 26 aprilie. Cei care au decoperit conținutul coletului au fost lucrătorii de la poșta vamală, care au verificat cutia. Văzând ce se află în interior, poștașii au anunțat poliția, care, alături de procurorii DIICOT, a organizat flagrantul. Din cele 53 de grame de canabis, Denis putea face peste 200 de doze.
Denis a fost admis la profilul matematică-informatică de la Colegiul Național Silvania în 2012 cu media 9,86, după ce a obținut nota 10 la proba de la matematică a Evaluării Naționale și nota 9,60 la proba de limba română.
