Suntem conduşi spre pieire

Ni se aduc tot felul de reproşuri că nu atragem fonduri europene cât ni se oferă de la Bruxelles, că nu ştim să accelerăm atragerea fondurilor europene, că nu ştim să beneficiem nici măcar de suma de bani echivalentă cu contribuţia României la fondurile comunităţii europene. Şi, ce-i drept, suntem departe de a şti să aducem acasă banii care de altfel ne sunt dedicaţi. Administraţiile locale nu găsesc oameni capabili să facă proiectele pentru aceşti bani. În ultimii ani, toate investiţiile mai răsărite s-au făcut cu fonduri europene. Atâtea, câte au fost. Că puteau fi mai multe stă în lipsa de organizare, în birocraţia excesivă, şi de ce să nu recunoaştem în trândăvia unor funcţionari plătiţi pentru a aduce prin proiecte bani europeni în ţară. Îi auzim adesea pe cei ce ne administrează că n-am putut face cutare sau cutare lucru pentru că mi-a fost respins proiectul, că finanţările sunt altfel orientate decât am vrut noi să facem. Şi aşteptăm totul de la Europa: ajutoare, alimente, ca şi cum am fi ologi. Pe bună dreptate ne întrebăm, dacă nu ar fi existat fondurile europene, dacă n-am fi fost membri stop_coloana ai comunităţii europene, ne-ar fi mâncat păduchii, am fi pierit? Unde este economia noastră, unde sunt banii contribuabililor, unde sunt banii din taxele şi impozitele pe care guvernanţii ni le-au pus în cârcă? Proasta administrare a ţării de un sfert de secol încoace nu face altceva decât să ne bage în datorii şi să ne ţină cu ochii pe fondurile europene ca pe un colac salvator. Tânjim după bani europeni, asta în timp ce bugetul naţional este împărtit pentru triplarea salariilor demnitarilor, pentru pensiile nesimţite ale parlamentarilor, pentru puzderia de funcţionărime din unităţile bugetare ale statului, pentru investiţii fără rost sau de proastă calitate. Şi o întrebare cinică; “Dacă Uniunea Europeană se destramă, dispărem şi noi ca naţie?