Partidul e-n toate

Cum fiecare guvernare rămâne în istorie printr-o măsură – sau mai multe – pe care a luat-o împotriva propriilor alegători, lumea nu are încredere în clasa politică, în parlament, în partide. Cu toate acestea, peste jumătate dintre cetățeni se duc la vot și votează partidele în care zic că nu au încredere. Teoretic, democrația e cu partide. Condiția e să fie mai multe, că altfel democrația devine “originală” a la Iliescu. Dar democrația românească este oricum foarte originală și cu mai multe partide. Vine un partid la putere, halește tot ce prinde, iar dacă soarta îi este potrivnică la scrutin face loc altui partid care procedează la fel. Dacă se întâmplă ca lumea să se sature de atâta prăduială politică, uite că s-a făcut puțin loc și provizoriu unui guvern tehnocrat de sacrificiu. Asta până suntem din nou mânați la urne să votăm din nou partide, care să ne “conducă” așa cum știu ele mai bine. Adică membrii de partid partea leului și resturile, stop_coloana iar dacă rămâne ceva, e de scos ochii la populație. La alegerile locale din 5 iunie, pentru a ne alege președintele Consiliului Județean va trebui să votăm un partid. În funcție de proporția în care-l votăm, partidul obține cumva, cumva, printr-o înțelegere cu alt partid, majoritatea în consiliul de 31 de membri. Și cu această majoritate ne aleg apoi nouă un șef de Consiliu Județean, musai și șef de partid. Că avem încredere, că nu avem încredere în partide și în omul lor, asta ne e soarta. Un lucru se cuvine a fi remarcat; este prima dată după ’90 când într-o campanie electorală nu se implică Guvernul. Și ăsta-i meritul premierului fără partid.