PNL Sălaj a anunțat inițial că pentru candidatura la funcția de primar al Zalăului a fost validat, inclusiv la nivel național, Valeriu Crișan, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean. Radu Căpîlnașiu s-a hotărât foarte târziu, cu numai câteva zile înainte de începerea campaniei elctorale, să îl înlocuiască și să candideze el, pentru al patrulea mandat. După ce, o lungă perioadă, declara public că nu își mai dorește funcția de primar. Surse din PNL Sălaj susțineau că Radu Căpîlnașiu își dorește mai degrabă un mandat de parlamentar, pe care să-l obțină la alegerile din toamnă. Așa cum a și spus Căpîlnașiu când a intrat totuși în cursa pentru Primăria Zalău, PNL Sălaj l-a împins spre candidatura la locale pentru a valorifica capitalul lui electoral, pe considerentul că este liberalul cu cea mai mare notorietate.
Iar dacă Radu Căpîlnașiu pierde primăria, nu-i exclus ca să-l regăsim în toamnă candidat la alegerile parlamentare, după un tipic dezvăluit de istoria recentă a Zalăului, care arată că majoritatea primarilor din Zalău care nu au mai ocupat fotoliul din Primăria Zalău, au reușit după alegerile locale să obțină la alegerile parlamentare un loc în legislativul României.
Primul primar al Zalăului care a făcut acest pas a fost Liviu Radu Bara. Profesorul Iuliu Suciu, primul primar al Zalăului de după 1989, a demisionat după numai câtva luni, iar la cârma municipiului Zalău a fost numit de către FSN inginerul Daniel Goron, care a condus destinele Zalaului aproape 10 luni. A fost nevoit sa demisioneze și el, iar în locul lui Goron, la șefia Primăriei municipiului Zalău a fost instalat stop_coloana inginerul Radu Liviu Bara, fost director adjunct la IACM. Bara a făcut carieră politică ajungând parlamentar, după ce a fost destituit din funcția de primar la alegerile din 1992. Liviu Bara a fost parlamentar de Sălaj până în 2004.
Al doilea primar care ajunge în Parlament a fost Miron Chichișan, care a stat în fotoliul de parlamentar până în anul 2000. Chichișan a fost ales parlamentar de două ori. În 1992 a renunțat la statutul de deputat pentru că a dorit să rămână la Primăria Zalău, iar în 1996 Miron Chichișan acceptă funcția de deputat. Chichișan a fost primul primar ales al Zalăului după 1989. Pe vremea lui a început reabiliatarea rețelei de apă potabilă din municipiu, prin schimbarea conductelor de metal. Tot atunci, Zalăul și-a extins peste tot alimentarea cu gaz. A fost o perioadă de înflorire a orașului.
După Miron Chichișan la cârma Zalăului ajunge Petru Durcău, iar din 2000 primar a fost Iuliu Nosa. La fel ca predecesorii săi, în 2004, după ce pierde alegerile în fața lui Radu Căpîlnașiu, Iuliu Nosa a ales fotoliul de deputat, unde este și astăzi în funcție.
Astfel, din șapte primari câți a avut Zalăul după 1989, trei au ajuns în Parlament.