decembrie 5, 2025

O șoferița beata a agresat un polițist in Zalau, fapta pentru care va sta ”la zdup” un an și șapte luni

imagine-articol0_50412

Polițiști salajeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmariri, împreuna cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurala Hida, au pus în aplicare miercuri, 11 mai, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea fața de o femeie de 32 ani. Mandatul a fost emis de Curtea de apel Cluj miercuri, 11 mai. 

În data de 6 decembrie 2014, inculpata Maria G., de 32 ani, conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazu din Zalau cu o alcoolemie de 2.05 grame pe litru alcool pur în sânge. Ooprita în trafic, Maria „a exercitat acte de violența fața de polițistul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, spune Inspectoratul de Poliție Județean Salaj.
Fața de aceasta, Curtea de apel Cluj a luat masura unei pedepse privative destop_coloana libertate, fiind condamnata la un an și șapte luni închisoare sub aspectul comiterii de ultraj calificat și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, avea o alcoolemie peste limita legala.
Femeia a fost depusa în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Salaj și urmeaza a fi transferata în penitenciar, în vederea executarii pedepsei.