Institutul pentru Politici Publice a trimis, luni, o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor, prin care solicita ca parlamentarii sa isi ia concediu fara plata, in luna noiembrie, inainte de alegerile prezidentiale si ca deputatii si senatorii sa foloseasca permanent sistemul de vot electronic.
IPP a aratat ca noua sesiune parlamentara coincide cu etapa premergatoare campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale si considera ca va creste numarul absentelor parlamentarilor de la lucrarile Legislativului, „mai ales a acelora care sunt implicati politic in organizatiile pe care le conduc”. „Tinand cont de experienta ultimilor ani, in care s-au succedat campanii electorale de toate tipurile, parlamentarii lipsind saptamani intregi de la lucrari si, in contextul crizei financiare curente pentru care se cer sacrificii numai simplilor cetateni, IPP solicita conducerilor Camerei Deputatilor si Senatului sa stabileasca chiar de la inceputul sesiunii curente faptul ca in luna noiembrie parlamentarii nu vor mai avea activitate in teritoriu (in fapt liber pentru campanie lectorala), ci isi vor lua concediu fara plata”, se arata in scrisoarea IPP, semnata de directorul adjunct Adrian Moraru.
O a doua propunere a IPP este „reformarea programului de lucru” al Parlamentului prin reorganizarea activitatii in Bucuresti si in teritoriu dupa modelul Parlamentului European, adica o saptamana sa se lucreze in plen, una in comisii si una in teritoriu. IPP crede ca astfel se va „optimiza” modul de lucru si din birourile parlamenatre, aratand ca peste 100 de parlamentari nu comunicasera pana la sfarsitul lunii iunie adresele birourilor lor parlamenatre din teritoriu.
In scrisoarea IPP se mai arata ca, „pentru a nu mai ascunde situatia prezentei la lucrarile Parlamentului”, IPP cere conducerii celor doua Camere sa foloseasca permanent sistemul de vot electronic prin cartela pentru sedintele in plen. „In sesiunea trecuta, peste 50% din proiectele de lege au fost votate fara a se folosi sistemul de vot aflat la dispozitia parlamentarilor, ceea ce a acoperit pe toti cei care lipseau la momentul votului si in acelasi timp, a incalcat prevederile regulamentelor Camerelor privind necesitatea cvorumului pentru adoptarea legilor in plen”, a precizat IPP.
Institutul pentru Politici Publice a propus si extinderea sistemului de vot electronic la comisiile parlamentare permanente, astfel incit „discutiile din comisii si modul in care a votat fiecare deputat sau senator sa fie date publicitatii in timp real”.