Vandută, retrocedată şi furată, ţară batjocorită de nesăbuiţi
Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că străinii au ajuns să controleze până la 40 la sută din terenul arabil al României. Asta în contextul în care guvernanţii noştri habar nu au cât teren agricol au achiziţionat libanezi, conţi austrieci, italieni, bănci şi companii de asigurări. Ne aruncă praf în ochi că pământul rămâne în ţară. Rămâne, într-adevăr, numai că nu vei avea voie să calci pe el, iar poducţia va merge în ţara cumpărătorului şi veniturile se vor vărsa în bănci străine şi vor contribui la dezvoltarea economică a altor state. Dacă ar şti oştenii lui Ştefan cel Mare, ori moţii lui Iancu, ori cei ce au luptat la Mărăşti şi Oituz pentru apărarea gliei strămoşeşti, s-ar întoarce în morminte. “Ţara asta este de vânzare”, titrau deunăzi jurnaliştii francezi, cu adăugirea că în curând nu vor exista prea multe lucruri româneşti în România.
Retrocedările fac şi ele parte din categoria celor mai mari jafuri din România. S-au retrocedat străinilor sute de mii de hectare de teren forestier şi teren agricol. Asta în contextul în care suprafeţele retrocedate acum au fost plătite proprietarilor după Reforma agrară din 1921. Valoarea a 100 de tone de lingouri de aur a fost suma cu care statul român i-a despăgubit pe grofii şi conţi unguri. Dar urmaşii grofilor au venit din nou să ceară. stop_coloana Şi numai în Sălaj, din 98.000 de hectare de pădure, aprope 70.000 de hectare au fost retrocedate. Urmaşii grofilor Banffy, ai lui Wesselenyi, ai lui Beldy, ai lui Czell au fost cadorisiţi de statul român cu terenuri agricole şi păduri. Ar trebui sancţionaţi toţi cei care au participat la acest mare jaf: judecători, procurori, avocaţi fără verticalitate, inclusiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi cei din comisiile locale şi judeţene de fond funciar care au încălcat legile în vigoare, Dar cine să o facă? Hoţia mănâncă din aceeaşi pâine şi stă la aceeaşi masă cu mai marii zilei, fie ei miniştri, deputaţi ori senatrori.
Si fiindcă veni vorba de hoţie, ţară mai furată ca România nu cred că există în lume. O fură oamenii politici, o fură cei din administraţie, o fură cei ce se pripăşesc pe la noi. De pildă, Compania publică de transport feroviar a fost cumpărată de Grup Feroviar Român pentru 202 milioane de euro. Valoarea companiei de stat era estimată la 2 miliarde de euro în urmă cu patru ani. Şi e doar un exemplu.
