decembrie 5, 2025

Pop Eugen – directorul Companiei de Apa și membru in Consiliul Local Zalau, este declarat incompatibil de ANI

imagine-articol0_50224

Pop Eugen (PNL), membru în Consiliul Local și directorul Companiei de Apa Someș Zalau, a fost declarat incompatibil ieri (28 aprilie) de catre Agenția Naționala de Integritate (ANI). Practic, ANI spune ca Pop Eugen este incompatibil la numai câteva zile dupa ce PNL a depus lista cu candidați la consiliiul județean, pe care se regasește și directorul Companiei de Apa.

Pop Eugen este acuzat de Agenția Naționala de Integritate ca „în perioada exercitarii mandatului de consilier local, S.C. Compania de Apa Someș S.A. – Sucursala Zalau, societate comerciala cu capital integral de stat (capital deținut de unitați administrativ teritoriale, printre care și Municipiul Zalau) în cadrul careia Pop Eugen deține funcția de director sucursala, a încheiat și derulat contracte de execuție de lucrari cu S.C. Citadin Zalau S.R.L., societate comerciala înființata de catre Consiliul Local Zalau. Persoana evaluata a încalcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. nr. 161/2003”, potrivit comunicatului ANI.
Pop Eugen este astfel a patra persoana stop_coloana din conducerea Primariei Zalau declarata incompatibila de Agenția Naționala de Integritate, dupa Radu Capîlnașiu (primar) și viceprimarii Daniela Coța (demisa în 2014) și Fazakas Nicoalae.
Pop Eugen este consilieri local ales din 2008 pe listele PNL. Are o avere, conform declarației proprii, ce însumeaza trei terenuri în Zalau, o casa de 118 metri patrați în Zalau și conduce o Dacie fabricata în anul 2000. Are un depozit de peste 25.000 de lei și doua credite ce însumeaza 21.750 de lei.
Pop Eugen câștiga lunar de la Compania de Apa suma de 4.830 de lei, din serviciile PFA-ului Pop Eugen câștiga lunar 702 lei, iar de la Consiliul Local Zalau mai câștiga lunar 555 de lei. Adica are un venit pe luna de 6.087 de lei.