La Galeriile de Artă “Ioan Sima” din Zalău a avut loc ieri vernisajul expoziţiei “Şcoala de altădată. De la tăbliţă la tabletă. De la cercetaşi la pionieri”.

Expoziţia încearcă să surprindă, prin obiecte, manuale vechi, documente şi imagini, evoluţia învăţământului sălăjean, de la tăbliţa de scris şi şcolile confesionale, până la calculatoare, tabletă şi alte mijloace moderne din învăţământ. De asemenea, de la organizaţiile de cercetaşi, la străjerii din timpul regelui Carol al II-lea şi pionierii regimului comunist. A fost reconstituit şi un interior de clasă, cu bănci vechi, tablă de lemn, laborator de fizică şi chimie, etc.
Laboratorul de fizică-chimie şi interiorul de clasă a fost reconstituit în special pe baza obiectelor donate de şcolile din Biuşa, Buciumi, Someş-Odorhei şi Aluniş, în cadrul campaniei de colectare a obiectelor aparţinând perioadei comuniste, iniţiată de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Prin aceste reconstituiri, organizatorii au dorit să demonstreze că au posibilitatea de a depozita, conserva şi, mai ales, de a pune în valoare patrimoniul cultural şi istoric sălăjean. Campania de colectare continuă, iar specialiştii muzeului au făcut un nou apel la publicul sălăjean să o sprijine, pentru ca generaţiile viitoare să aibă posibilitatea de a reprezenta şi studia cei 50 de ani ai regimului comunist.
Organizatorii au făcut o invitaţie tuturor şcolilor să viziteze expoziţia şi să organizeze împreună activităţi în cadrul expoziţiei, deoarece este dedicată în special elevilor.
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 15 mai 2016, la Galeria de Artă “Ioan Sima”, între orele 9 – 17. Prima zi a fost un succes, spu organizatorii, argumentând cu numărul mare de vizitatori de ieri.

Istoria învăţământului sălăjean – sau cum au răzbit “buchile” de la mănăstire până la şcoala modernă
Istoricul Marin Pop, cel care s-a ocupat de expoziţie, ne-a relatat ieri câteva elemente inedite din istoricul învăţământului sălăjean.
“De-a lungul istoriei, biserica şi şcoala au fost cei doi piloni de bază ai societăţii. Începuturile învăţământului pe aceste meleaguri trebuie căutate în activitatea bisericilor şi mănăstirilor. În mănăstiriler Strâmba, Cutiş, Santău, Treznea, ş.a. învăţau copiii să citească în cărţile cu slove chirilice, cântările şi, mai rar, să scrie.
Mănăstirea Strâmba, ridicată în anul 1470, a îndeplinit un important rol cultural, cu precădere în secolul al XVIII-lea. Şcoala de pe lângă ea a durat până în anul 1848, iniţiind în tainele cititului şi scrisului în limba română, dar şi a cântatului, un număr important de elevi, care, reîntorşi acasă, în satele sălăjene, îndeplineau funcţia de cantor, dascăl sau preot.
Prima şcoală confesională din Sălaj şi unul dintre primele din Transilvania a fost Colegiul reformat (calvinist) din Zalău, care funcţiona deja la anul 1646.
O nouă etapă în istoria şcolilor începe la sfârşitul secolului XVIII. Prin edictul de toleranţă emis de autorităţile imperiale austriece este adoptat Regulamentul şcolar pentru Transilvania, la 1781. Se acorda comunităţilor naţionale cu peste 100 de familii drept de a ridica biserică şi şcoală.
Deschiderea şcolilor din Blaj în anul 1754 constituie o piatră de hotar în dezvoltarea învăţământului românesc din Transilvania, implicit şi a celui din Sălaj.
Un rol important în dezvoltarea învăţământului din Sălaj l-a avut Sinodul protopopesc din 3 iulie 1776, ţinut de Grigore Maior cu ocazia vizitei sale canonice în Sălaj, la Sărăuad. Cu această ocazie, s-a hotărât că în ceea ce priveşte şcoala, preoţii sunt obligaţi duminica şi în sărbători să înveţe pe tineri cele de lipsă, iar în ceea ce priveşte pe mireni, acestora le revine datoria să-şi dea pruncii la şcoală ca să nu crească dobitoace.
În fruntea militanţilor pentru o şcoală naţională în slujba poporului în judeţul Sălaj, trebuie amintiţi: Gheorghe Şincai, Grigore Maior, dascăl al şcolilor din Blaj, şi Ignatie Darabant.
O contribuţie inestimabilă la opera de ridicare a şcolilor naţionale a avut-o marele cărturar Gheorghe Şincai, stop_coloana care în perioada în care s-a aflat în fruntea şcolilor româneşti unite, în calitate de inspector general, a infiinţat un număr de 376 şcoli. Din această perioadă datează în Sălaj şcolile centrale înfiinţate şi organizate de Şincai la Santău (1784), Almaşu Mare (1784), Bobota (1786) Nadişul Românesc (1788), Supurul de Jos (1790), Şimleu, Băseşti şi Motiş.
Al doilea mare ctitor de şcoli în Sălaj a fost Vicarul Silvaniei, Alexandru Sterca Şuluţiu. El organizează Sinodul vicarial din 10 ianuarie 1850, de la Şimleu Silvaniei, când se pun practic bazele învăţământului românesc în Sălaj.
Hotărârile luate la Şimleu Silvaniei în cadrul Sinodului vicarial au influenţat în mod decisiv organizarea şi dezvoltarea ulterioară a procesului de instrucţie şi educaţie din ţara Silvaniei, contribuind, în acelaşi timp, la promovarea culturii naţionale.
Începuturile au fost foarte grele, se pornea de la nimic, era sărăcie şi mizerie în toate satele româneşti, nu existau localuri pentru şcoli, nu existau manuale, nu existau dascăli calificaţi, în multe locuri nici măcar cantori, care să predea copiilor un minim de cunoştinţe.
Dascălii erau plătiţi cu cereale, lemne de foc, obiecte de îmbrăcăminte şi puţini bani. Însă, aceste generaţii de dascăli au crescut şi dat învăţătură la două-trei generaţii de intelectuali şi ţărani, care au dus o luptă frumoasă pentru neam, al cărei rezultat a fost Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918.
Spre sfârşit de secol XIX se diversifică şi materiile de predare, odată cu venirea la catedră a unor învăţători calificaţi. Erau predate următoarele materii, conform denumirii epocii: Abecedariul, Legendariu, Chatechisme mici şi mijlocii la clasa a IV-a, Constituţiunea patriei, Istoria vechiului şi noului testament, Geografia, Istoria patriei, Istoria naturală.
La examenele de sfârşit de an participa protopopul local, însoţit de câţiva preoţi şi învăţători.
Uniformizarea învăţământului la nivelul întregii ţări începe abia prin punerea în practică a legii pentru învăţământul primar al Statului şi învăţământul normal-primar adoptată la 26 iulie 1924, sub ministeriatul lui dr. Constantin Angelescu.
În timpul mandatelor sale de ministru al Instrucţiunii Publice s-au construit numeroase şcoli şi în judeţul Sălaj.
Indiferent de partidul care s-a aflat la guvernare, în perioada interbelică a existat o precupare constantă pentru diminuarea analfabetismului şi creşterea numărului celor care ştiau să scrie şi să citească. Eforturile au dat roade şi după această legislaţie a funcţionat învăţământul românesc până după cel de al doilea război mondial.
Decretul nr. 175 pentru reforma învăţământului, publicat în Monitorul Oficial din 3 august 1948, a însemnat o rupere evidentă de sistemul de învăţământ existent până atunci, prin adoptarea modelului sovietic.
Noile principii diriguitoare erau următoarele: învăţământ laic, organizat exclusiv de stat; educarea tineretului în spiritul democraţiei populare; pregătirea cadrelor medii şi superioare necesare noului regim; licee “unice în toată ţara ca organizare, program, metodă de predare”; manuale unice pe fiecare profil; programe analitice obligatorii şi unice pentru toate catedrele de aceeaşi specialitate.
Urmând modelul sovietic, durata de şcolarizare se reduce la 10 ani (elementar şi mediu); notarea, de la 1 la 5; multe manuale sunt traduse iniţial direct după cele sovietice; limba rusă obligatorie în clasele IV – X; o a doua limbă străină a fost introdusă ulterior.
Lupta de clasă a fost parte componentă a reformei învăţământului. În anii şcolari care au urmat a avut loc o epurare politică fără precedent a cadrelor didactice şi a studenţilor”, ne spune doctorul în istorie Marin Pop.

Post Views: 56