Fostul viceprimar al Zalăului Dorel Labo vrea să revină la vârful administraţiei oraşului şi va candida la funcţia de primar la alegerile din 5 iunie din partea PNŢCD. 

Dorel Labo a fost consilier de dreapta în Consiliul Local Zalău din perioada 2000 – 2004, iar din 2004 până în 2008 a fost viceprimar. A candidat la funcţia de primar în alegerile din 2004. Un scor controversat a făcut ca în turul al doilea să intre Iuliu Nosa şi Radu Căpîlnaşiu. Nosa a intrat atunci în confruntarea finală cu 6.300 de voturi, iar Căpîlnaşiu cu 4.829 de voturi. Labo a obţinut şi el 4.817 voturi. Dacă Dorel Labo obţinea încă 13 voturi ar fi intrat în turul al doilea cu Nosa, în locul lui Căpîlnaşiu. Radu Căpîlnaşiu a câştigat în cele din urmă Primăria Zalău, iar Dorel Labo a devenit viceprimar, funcţie pe care a ocupat-o până în 2008. stop_coloana
Labo a candidat din nou la funcţia de primar în 2008, alegeri care au fost de asemenea câştigate de Radu Căpîlnaşiu.
Dorel Labo a declarat ieri pentru Graiul Sălajului că intră din nou în competiţia pentru Primăria Zalău mizând pe experienţa sa în administraţia locală şi pe faptul că zălăuanii vor dori să aleagă în 5 iunie oameni care să se implice cu adevărat pentru dezvoltarea oraşului.
Dorel Labo spune că a ales să candideze din partea PNŢCD pe considerentul că partidul istoric merită revigorat, mai ales că este printre puţinele formaţiuni care nu s-a compromis cu oameni corupţi sau cu probleme în justiţie.