Prefectul Judeţului Sălaj a emis azi Ordinul 99, privind constatarea încetării mandatului consilierului local al orașului Jibou Indreieș Ana Claudia (PNL; fost PSD), înainte de expirarea duratei normale a acestuia, potrivit biroului de presă al Prefecturii Sălaj.
Motivul destituirii este faptul că Indreieş a pierdut susţinerea politică a PSD, partidul pe listele căruia a fost aleasă consilier, după ce în urmă cu circa zece zile a trecut la PNL.
Ca urmare, Indreieş îşi perede automat şi calitatea de viceprimar al oraşului Jibou, postură din care exercita şi atriobuţiile de primar interimar al oraşului.
Consecinţa este că Bujor Ioan (PSD), consilier local ales viceprimar în şedinţa de Consiliu Local Jibou de săptăm`na trecută, joi 24 martie, devine viceprimar şi va prelua atribuţiile de primar al Jiboului.
„Consiliul Local al Orașului Jibou a fost convocat de un număr de șase consilieri locali pentru data de 24 martie 2016, fiind adoptată Hotărârea numărul 36 din aceeași dată, prin care se deleagă domnul Bujor Ioan, consilier local, pentru a îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului orașului Jibou. Temeiul legal al acestei hotărâri îl constituie prevederile art.72, alin. 2 din legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, modificată și completată, potrivit cărora consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.
Serviciul juridic, contencios administrativ și apostilă din cadrul instituţiei noastre a considerat că au fost respectate condiţiile de fond și de formă stop_coloana ale hotărârii adoptate, considerent pentru care Prefectul Judeţului Sălaj a emis Ordinul 99 din data de 28 martie 2016, privind constatarea încetării mandatului consilierului local al orașului Jibou Indreieș Ana Claudia, înainte de expirarea duratei normale a acestuia.
Emiterea ordinului prefectului ulterior delegării unui consilier local care să îndeplinească temporar atribuţiile viceprimarului a asigurat desfășurarea normală a activităţii instituţiei, evitându-se blocaje cauzate de lipsa unei persoane cu atribuţii de conducere”, se arată în comunicatul prefecturii.
Consilieri plecaţi din PNL destituiţi şi la Crişeni şi Benesat
Tot astăzi, Prefectul Judeţului Sălaj, prin ordin, a constatat încetarea mandatelor înainte de expirarea duratei normale pentru consilierii locali: Titea Ioan Gheorghe – Consiliul Local Crișeni, respectiv Popa Zamfir și Cormos Violin – Consiliul local Benesat, urmare a pierderii calităţii de membri ai Partidului Naţional Liberal Sălaj.