decembrie 5, 2025

Zalăul are un istoric postdecembrist plin de planuri creţe şi nimic concret

imagine-articol2_49679

În Zalăul postdecembrist s-a remarcat primarul Miron Chichişan, în mandatul pe care l-a avut în perioada 1992-1996, când acesta a reuşit să facă ceva concret; a introdus gazele în Zalău şi a pus pe picioare distribuţia de apă, deficitară până atunci. Şi de atunci… nimic notabil; oraşul lâncezeşte. Au apărut tot felul de planuri măreţe care au sedus alegătorii, dar care nu s-au concretizat. Nu mai vorbim că Zalăul nu a reuşit să aibă o şosea ocolitoare, care l-ar fi scăpat de Tir-uri, dar nu a reuşit nici măcar să reabiliteaze un cinematograf. S-a “rebordurat” pe ici, pe colo, dar nici o stradă nu are asfalt întreg. Faţă de acete nerealizări, “proiectele” aruncate pe piaţă par de domeniul SF. Şi totul rămâne la stadiul de planuri, schimbări de Planuri Urbanistice Zonale şi declaraţii. Ultimele găselniţe pentru un viitor care pare foarte îndepărtat sunt modernizarea centrului Zalăului, construirea unui cartier cu stadion, sală polivalentă, blocuri ANL şi bazin de polo în Dealul Morii, dar şi construirea unui complex de locuniţe în zona Mihai Eminescu. Doar planuri, pentru că nimic nu se poate realiza pe moment.

Modernizarea centrului înseamnă deocamdată câteva piese de mobilier stradal şi… documentaţii
Amenajarea centrului civic este promisă deja de mulţi ani. S-a cheltuit până acum cu un concurs de idei arhitecturale, iar anul acesta Primăria Zalău a alocat 490.000 de lei pentru elaborarea proiectelor ce ţin de amenajarea unui centru istoric. Primăria vrea să achiziţioneze în acest an şi piese de mobilier pentru strada Unirii, care se spune de ceva vreme că va deveni în viitor pietonală. Primăria Zalău va plăti aşadar 200.000 de lei pentru achiziţie de mobilier pietonal pentru străzile Unirii şi Simion Oros (în spatele Hălii Agro-Alimentare). Pe lângă achiziţia de mobilier, Primăria Zalău va mai plăti suma de 150.000 de lei pentru efectuarea documentaţiei proiectului ce priveşte amenajarea unui centru civic şi istoric în Zalău, respectiv modernizarea Platoului de Marmură din faţa Prefecturii şi transformarea străzii Unirii în stradă pietonală. Primăria mai pune la bătaie suma de 100.000 de lei pentru documentaţia necesară la proiectul de reabilitare a clădirilor istorice situate în strada Unirii numărul 15 (sediul PSD) şi a clădirii din Piaţa Iuliu Maniu numărul 9, de lângă Biblioteca Judeţeană. Primăria Zalău va mai plăti cu 40.000 de lei şi documentaţia pentru proiectul de reabilitare a corupului A al Clădirii Transilvania, singurul rămas nemodernizat. Deci, deocamdată cheltuim pe planuri, concretizarea lor se arată de lungă durată.

Cartier modern în Dealul Morii, la anu’ şi la foarte mulţi ani
În şedinţa de Consiliu Local Zalău de mâine, consilierii vor lua act de noua parcelare a unui teren din zona Dealul Morii. Conform proiectului de hotărâre, terenul a fost parcelat pentru ca acolo să poată lua naştere un nou cartier compus din 503 locuinţe ANL situate în două blocuri, unul de şase şi unul de zece etaje, grădiniţă, creşă, bazin de înot, stadion, sală polivalentă, teren de sport, platforme gospodăreşti, spaţii verzi. Suprafaţa pe care va fi amplasat acest uimitor cartier este de 195.500 de metri pătraţi.
Viceprimarul Zalăului, Fazakas Nicolae, ne-a explicat însă mai pe înţelesul nostru despre ce este vorba. Ne-a spus că se doreşte a se realiza un cartier modern, însă nu se va putea realiza investiţia deocamdată. Probabil că într-un viitor oarecare se va reuşi construirea a 100 de locuinţe de tip ANL, dar stadion, bazin de înot şi altele… va dura mult şi bine până când vor fi începute. Deocamdată, în lipsa oricărei finanţări pentru acest cartier, Primăria a parcelat terenul şi l-a trecut în intravilan pentru ca pe viitor să fie deja acest prim pas făcut, iar apoi să se solicite finanţări.

Se vor construi cândva case de locuinţe în zona Eminescu
Primăria Zalău a aprobat modificarea planului urbanistic zonal al străzii Mihai Eminescu. Acesta este primul pas pentru ceea ce se doreşte a se construi în acest cartier, şi anume un ansamblu de locuinţe. Concret, se propune contruirea unui ansamblu de locuinţe cu regim demisol, parter, un etaj şi mansardă în care vor fi incluse 24 de apartamente individuale. Ansamblul se vrea compus din două corpuri de clădire cuplate, fiecare având câte 12 apartamente individuale. Tot în noul ansamblu de locuinţe se doreşte amenajarea a 40 de locuri de parcare, exclusiv pentru cei care vor locui în acele apartamente. Ansamblul se doreşte a fi racordat la toate utilităţile oraşului, inclusiv să se construiască un puct de salubrizare special pentru noile locuinţe. Până să fie terminat însă acest ansamblu de locuinţe, Primăria elaborează noi Planuri Urbanistice Locale, ca să se arate că se schimbă ceva. Pe hârtie, măcar.

“Dezvoltare” după modelul proiectului defunct pentru agrement în zona Lacului Brădet
Arhiva Primăriei Zalău ne dezvăluie o poveste interesantă despre terenul din zona Lacului Brădet. Primăria îşi dorea ca începând cu anul 2001, în zona Lacului Brădet să se amenajeze un complex de agrement, proiect care s-a înecat la malul lacului. Viceprimarul de atunci, Radu Căpîlnaşiu stop_coloana (actual primar PNL), prin vocea purtătorului de cuvânt, Manuela Ghiuruţan, şi primarul de atunci în funcţie, Iuliu Nosa (actual deputat PSD), au variante diferite despre destinul proiectului defunct.

Primăria a avut o idee în 1999
Povestea amenajării unei zone de agrement în zona Lacului Brădet a început în anul 1999. Mai precis, pe 6 septembrie 1999, când Consiliul Local al Zalăului a votat în unanimitate Hotărârea de Consiliu Local numărul 125, privind aprobarea scoaterii la licitaţie publică fără preselecţie, în vederea concesionării, a unui teren proprietatea privată a Statului Român, situat în municipiul Zalău, strada Corneliu Coposu, zona lacului de acumulare Brădet, în vederea amenajării unei zone de agrement şi construirii unui complex comercial.
Hotărârea din 1999 prevedea că terenul, în suprafaţă de 15.284 de metri pătraţi din care 10.036 de metri pătraţi erau păşune, să fie concesionat unei societăţi private pentru construirea unei zone de agrement. Terenul urma a fi concesionat pentru 49 de ani, iar preţul de pornire a licitaţiei era de 128.231 de lei vechi pentru un metru pătrat, adică 1.959.882.604 lei vechi per total teren. Cei care au semnat hotărârea din 1999 sunt preşedintele de şedinţă de atunci, Precup Augustin, şi secretarul oraşului, Stelian Potroviţă.

Povestea din ‘99 se repetă în 2001
După doi ani de la hotărârea din 1999, Consiliul Local Zalău revine cu o nouă hotărâre. Pe 4 iunie 2001, se adoptă hotărârea Consiliului Local cu număru 78, privind aprobarea scoaterii la licitaţie publică în vederea concesionării a unui teren proprietatea Statului Român, în suprafaţă de 43.487 de metri pătraţi, situat în zona lacului de acumulare Brădet, în vederea amenajării unei zone de agrement.
Hotărârea din 2001 seamănă cu cea din 1999, cu o singură excepţie. Dacă în 1999 se scoteau la licitaţie doar 15.284 de metri pătraţi, în 2001 se dorea concesionarea a 43.487 de metri pătraţi, adică o suprafaţă de aproape trei ori mai mare. Durata de concesionare a terenului era şi în 2001 tot de 49 de ani, iar preţul era de 223.310 lei vechi pe metru pătrat, adică 9.711.090.667 lei vechi tot terenul.
Tot în 2001 se aprobă şi constituirea unei comisii de evaluare a concesiunii. Comisia era condusă de viceprimarul de atunci, actualul primar Radu Cpăîlnaşiu, şi îi mai avea ca membrii pe Aurica Grec, Doina Opriş,

Ioan Lung, Ardelean Claudia şi Aurora Crişan.
Hotărârea din 2001 mai prevede că în cazul neîncheierii contractului de concesionare în termen de maximă o lună de la data adjudecării licitaţiei, Consiliul Local al Municipiului Zalău va trebui să revoce hotărârea. Ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată, după cum arată arhiva Primăriei Zalău.

Primăria Zalău răspunde cu întârziere şi secretos
Am cerut purtătorului de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, un punct de vedere referitor la cele două hotărâri ale Consiliului Local adoptate în 1999 şi 2001. Am primit un răspuns în care Manuela Ghiuruţan nu ne-a transmis aproape nimic util. Manuela Ghiuruţan ne spune sec doar că “proiectul nu a primit avizul Serviciului de Gospodărire a Apelor Sălaj, procedura concesionării terenului nefiind finalizată”. “Terenul este proprietatea Statului Român”, ne mai spune Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, ca răspunsul Primăriei să nu aibă chiar numai 15 cuvinte.

Iuliu Nosa spune că nu au fost investitorii interesaţi de proiect
Primarul în funcţie de atunci, deputatul Iuliu Nosa, face puţină lumină în legătură cu proiectul început în 1999, neterminat nici până în ziua de astăzi.
“Hotărârea s-a revocat de drept. Totul a fost încercarea mea de a schimba faţa Lacului Brădet, care era o mlaştină plină de broaşte. La un început de an când ciocneam o şampanie la primărie în cinstea unui an mai bun, am avut o discuţie cu investitorii, puţini cât erau, de la acea vreme din Zalău. Intenţia lor era de a se asocia mai mulţi investitori, să se facă o zonă de agrement necesară zălăuanilor şi nu numai. Eu credeam atunci când am dat hotărârea din 2001 că ei se vor asocia şi vor participa la licitaţie pentru a duce proiectul la finalizare. Nu s-a mai încheiat niciun acord de concesionare, pentru că nu a mai venit nimeni la licitaţie. Eu şi acum consider că acea zonă e cea mai bună pentru construirea unei zone de agrement, şi aici nu mă refer la o zonă cum este Ştrandul Tineretului, ci la o zonă de agrement modernă. Şi consider că cei care ar trebui să facă asta şi care sunt cei mai în măsură sunt investitorii din mediul privat, nu autorităţile statului”, ne-a spus Iuliu Nosa.