Chiar dacă a fost condusă din minutul 46, gruparea de sub Meseș a avut puterea să revină, iar după ce Raul Stanciu a egalat în minutul 83, tot ”căpitanul” a adus victoria cu un gol marcat în ultimele secunde


FC Zalău – Fotbal Comuna Recea 2 – 1 (0 – 0)


Chiar dacă încă nu a intrat în posesia banilor alocați de autoritățile locale, iar jucătorii în continuare sunt neplătiți, FC Zalău a avut puterea să se concentreze la meciul cu Fotbal Comuna Recea, deși venea după o înfrângere. Acest lucru s-a văzut încă din debutul meciului, iar în primele 3 minute a avut două lovituri de la colțul terenului, dar și un șut bun spre poarta adversă al lui Viore Ionașcu.

Și oaspeții au fost periculoși după un sfert de oră, iar șutul din prima al lui Călin Popan s-a dus puțin pe lângă poarta adversă. După doar 3 minute a urmat un șut bun al lui Alexandru Flueraș, la care portarul Anișoreac a fost nevoit să respingă în corner.

Cea mai mare oaczie a primei reprize a avut loc în minutul 25, când Popan a tras bine din lovitură liberă, de la 25 de metri, iar mingea a nimerit bara laterală a porții lui Galac.

În ciuda unor oportunități bune de a marca de ambele părți, la cabine s-a intrat cu 0 – 0, dar la niciun minut după reluare, Fotbal Comuna Recea a preluat conducerea. A fost de fapt un autogol al portarulu Pavel Galac, cel care la un șut-centrare anemic al lui Bogdan Pașca a scăpat balonul din mâini, în proprie poartă!

Chiar dacă elevii lui Olariu au fost demoralizați, după primirea golului, Staciu putea egal la 10 minute distanță, însă a tras peste poartă după o acțiune bună. Pe lângă gol a trecut și Boris Țugui, dar lobul său a fost scos în corner, în extremis de portarul advers.

În minutul 63, Olariu a făcut prima schimbare, iar în locul lui Vălimăreanu a intrat Copilescu, cel care în minutul 83 a scos o lovitură de pedeapsă, după ce a fost faultat în careul advers de către portarul Anișoreac. stop_coloana

Lovitura de la 11 metri a fost transformată precis de Raul Stanciu, iar meciul curgea spre un rezultat de egalitate, mai ales că în ultimele minute nicio echipă nu a mai avut ocazii notabile.

Totuși, în ultimele secunde din prelungiri, gruparea de sub Meseș a avut un atac pe care l-a valorificat din plin: Cristian Tăbîrță a scăpat spre poarta adversă, i-a pasat excelent lui Raul Stanciu, care a intrat în careu și a trimis balonu în plasă pentru 2 – 1.
A urmat o ”explozie” de bucurie la care au participat toți jucătorii, dar și antrenorul Olariu (foto material), o bucurie pe care au trăit-o și spectatorii pentru un succes de moral, într-o perioadă în care ”alb-albaștrii” sunt în foame de puncte, dar și de bani!

Au marcat: Raul Stanciu (83 – 11 m și 90+2), respectiv Pavel Galac (46 – aut.)

FC Zalău: Pavel Galac – Vlad Tohat, Paul Ghețu, Tonko Robert, Viorel Ionașcu, Alberto Vălimăreanu, Ibrahim Jamilu, Alexandru Flueraș, Cristian Tăbârță, Raul Stanciu (cpt.) și Boris Țugui. Rezerve: Cristian Man – Alexandru Pop, Sergiu Bercean, Louis Copilescu, Sebastian Duma și Alexandru Taloș. Antrenori:Constantin Olariu (principal) și Cristian Oros (secund)

Fotbal Comuna Recea: Ioan Anișoreac – Bogdan Pașca, Lorand Lung, Răzvan Făzăcaș, Ovidiu Taraczkozi, Viorel Chinde, Vlad Asăujan (cpt.), Sergiu David, Schwartzcopf Rolland, Ionuț Mariș și Călin Popan. Rezerve: Gheorghe Prodan – Darian Sabadâș, Ionuț Mureșan, Cosmin Ciuntu, Petrișor Mateaș, Bogdan Bolgoh și Bogdan Bîrle. Antrenor: Romică Buia