Liga a IV-a debutează cu un meci de foc
A doua parte a sezonului se anunţă cât se poate de interesantă, deoarece nu mai puţin de 5 echipe se bat la titlu, însă şi alte formaţii pot încurca socotelile la vârf
Cele peste 3 luni de pauză au însemnat o veşnicie pentru jucătorii, susţinătorii şi iubitorii fenomenului fotbalistic din Liga a IV-a Sălaj. Ei bine, această întrerupere îndelungată este gata să se sfârşească la finalul acestei săptămâni, când “caravana” eşalonului al patrulea se reporneşte la drum. Însă nu oricum, ci cu o sumedenie de noutăţi, mai ales în rândul echipelor care sunt angrenate în lupta la titlu. Iar acestea nu sunt deloc puţine, astfel că a doua parte a sezonului care debutează duminică se anunţă cât se poate de interesantă, mai ales că nu mai puţin de 5 echipe se bat pentru primul loc, care implicit asigură prezenţa la barajul de promovare în Liga a III-a.Cum pauza dintre tur şi retur a fost de peste trei luni de zile, majoritatea echipelor au avut timp să se pună la punct, atât din punct de vedere al lotului, cât şi a pregătirii tehnico-tactice. Chiar dacă pentru mulţi a fost mai greu în privinţa celui de-al doilea capitol, s-a văzut o oarecare îmbunătăţire, de vreme ce grupările din vârf au efectuat antrenamente, unele chiar semi-cantonamente şi au susţinut jocuri amicale.Perioada de transferuri a fost “nebună”, iar de retragerea din Liga a III-a a celor de la Luceafărul Bălan au încercat să profite multe formaţii care au ca şi obiectiv titlul. Astfel, Rapid Jibou, Unirea Mirşid, dar şi Dumbrava Gâlgău, au “cules” cam ce a fost mai bun de la Bălan. Liderul CS Barcău Nuşfalău s-a axat pe altă pistă, dar nu a făcut multe transferuri, dorind să rămână pe acelaşi “schelet”. La Silvania Cehu Silvaniei problemele din conducere s-au cam rezolvat, iar cu Marius Pop preşedinte, gruparea antrenată de Adrian Deac încearcă să ajungă în Liga a III-a, acesta fiind obiectivul obligatoriu din sezonul viitor, însă Marcel Mureşan şi colegii săi se pot lupta cu şanse la titlu şi în acest retur.Şi Flacăra Halmăşd are un lot foarte bun, mai ales că în iarnă i-a transferat pe Adrian Gheţi, Bogdan Ember, Cătălin Anghel, dar şi pe portarul Ciprian Petran. Cum “garda veche” cu care Flacăra a luat campionatul în anul 2012 a rămas tot sub comanda lui Ciprian Grecu, stop_coloana Halmăşdul îşi poate propune o clasare pe podium, dar cele 9 puncte până la lider par greu de recuperat. Însă cum în fotbal orice se poate întâmpla, rămâne de văzut la finalul sezonului cu ce campioană a Sălajului vom avea de-a face, una care sperăm noi, dar şi toţi iubitorii fotbalul să promoveze în Liga a III-a. Din moment ce Luceafărul Bălan a reuşit imposibilul în vara trecută, orice se poate….aşa că să înceapă “nebunia” fotbalistică.
Etapa a XIV-a (prima din retur) se desfăşoară duminică, ora 12.00 (juniorii) şi 14.00 (seniorii):
Unirea Mirşid – Dumbrava Gâlgău (în tur 2 – 7)
Silvania Cehu Silvaniei – Olimpic Bocşa (3 – 0)
Rapid Jibou – Gloria Ban (3 – 2)
Gloria Bobota – Flacăra Halmăşd (0 – 3)
Benfica Ileanda – AS Chieşd (0 – 3)
CS Crasna – CS Hida (2 – 1)
Barcău Nuşfalău – Sportul Şimleu (2 – 0)
CLASAMENT – Liga IV-a TUR:
1. CS Barcău Nuşfalău 13 11 0 2 35 – 11 33
2. Rapid Jibou 13 10 1 2 43 – 15 31
3. Unirea Mirşid 13 10 1 2 39 – 16 31
4. Silvania Cehu Silv. 13 9 2 2 39 – 18 29
5. Dumbrava Gâlgău 13 9 1 3 32 – 16 28
6. Flacăra Halmăşd 13 7 3 3 36 – 24 24
7. AS Chieşd 13 6 0 7 25 – 29 18
8. CS Crasna 13 5 1 7 18 – 27 16
9. Gloria Ban 13 4 2 7 23 – 26 14
10. Olimpic Bocşa 13 4 1 8 27 – 37 13
11. CS Hida 13 3 2 8 20 – 40 11
12. Benfica Ileanda 13 2 3 8 16 – 31 9
13. Gloria Bobota 13 1 2 10 13 – 38 5
14. Sportul Şimleu 13 0 1 12 6 – 43 1
