Sălăjenii vor avea parte de un meci greu cu Fotbal Comuna Recea, dar au un motiv în plus să îşi dorească victoria, după ce în tur au pierdut la scor în faţa maramureşenilor


 Azi, ora 15.00, Stadionul Municipal din Zalău: FC Zalău – Fotbal Comuna Recea


Întoarsă fără puncte de la Odorheiu Secuiesc, FC Zalău a coborât din nou pe penultimul loc în clasamentul Seriei a V-a, iar în aceste condiţii, victoria este absolut necesară la meciul din vineri. Nu doar din perspectiva faptului că “alb-albaştrii” sunt în foame de puncte, ci mai ales datorită faptului că Raul Stanciu şi colegii săi au de luat o revanşă în faţa celor de la Fotbal Comuna Recea. În turul de campionat, la Recea, gruparea de sub Meseş a suferit cea mai drastică înfrângere a sezonului şi a încasat cinci goluri de la gruparea maramureşeană. O grupare care chiar dacă este nou-promovată a reuşit un parcurs foarte bun în acest sezon, astfel că echipa antrenată de Romică Buia ocupă locul 6 cu 26 de puncte acumulate.Chiar dacă în lot nu se regăsesc mari fotbalişti sau foşti jucători de prin ligile superioare, Fotbal Comuna Recea a reuşit să îşi formeze o echipă solidă, mizând pe jucători din zonă sau pe foşti juniori de la cluburile din Baia Mare. Adversarul cu care se va duela vineri FC Zalău pare cât se poate de incomod, iar acest lucru se certifică şi după rezultatele din acest început de retur. Dacă în prima etapă a obţinut o remiză la CS Oşorhei, în runda de la finele săptămânii trecute, maramureşenii au câştigat cu Industria Galda, o formaţie cu pretenţii la locurile fruntaşe. 

”Este un meci foarte greu, dar noi suntem montaţi să ieşim câştigători. Trebuie să demonstrăm că meciul trecut de la Odorheiu Secuiesc a fost un accident. Nu putem spune că suntem favoriţi, fiindcă întâlnim echipa de pe locul 6, dar avem un mic avantaj, având în vedere că jucăm acasă”, ne-a declarat Viorel Ionaşcu, jucător FC Zalău. stop_coloana

Etapa a XVI-a se desfăşoară sâmbătă, ora 15.00:

FC Zalău – Fotbal Comuna Recea – vineri (în tur 0 – 5)

CS Oşorhei – Unirea Dej – vineri (2 – 3)

CSM Sighetu M. – Csikszereda M.Ciuc (0 – 1)

CS Iernut – Luceafărul Oradea (0 – 3)

Industria Galda – Unirea Jucu (2 – 0)

Avântul Reghin – AFC Odorheiu Secuiesc (4 – 2)

Sănătatea Cluj stă

 CLASAMENT:

1. Luceafărul oradea 15 10 4 1 35 – 10 34

2. Avântul Reghin 15 11 1 3 31 – 13 34

3. Unirea Jucu 15 9 5 1 32 – 14 32

4. Industria Galda 15 10 1 4 31 – 21 31

5. CSM Sighet 15 9 2 4 30 – 14 29

6. Fotbal Comuna Recea 15 8 2 5 31 – 22 26

7. AFC Csikszereda 15 8 1 6 20 – 18 25

8. Sănătatea Cluj 15 6 2 7 24 – 29 20

9. CS Iernut 15 5 3 7 19 – 24 18

10. CS Oşorhei 15 5 3 7 17 – 23 18

11. Unirea Dej 15 4 1 10 17 – 28 13

12. AFC Odorheiu S. 15 3 1 11 13 – 34 10

13. FC Zalău 15 2 3 10 9 – 30 9

14. Luceafărul Bălan 15 0 1 14 14 – 44 1