Iarba dracului
O treime dintre români fumeaza. Nu o spun eu, o spun statisticile. Îngrijorator este faptul ca cei care îngroașa rândurile dependenților de nicotina sunt adolescenții și tinerii. Mulți oameni declara ca au încercat sa se lase de fumat; au încercat de mai multe ori, însa dependența este mai tare decât voința lor. Ma știu pe mine. Îmi zic ca voi fuma doar o țigara pe zi, dar apoi reiau obiceiul cu aceeași insistența. Foarte rare argumente medicale, sociale, familiale au efect împotriva tutunului. Cu câtva timp în urma, medicul pneumolog Gavriluț, de la Spitalul din Zalau, a inițiat un program pentru renunțarea la fumat. Nu știu câți dintre pacienții sai au reușit sa se lase de fumat și cât a durat perioada antitabagica. Cert este ca inițiativa este laudabila, iar programul ar trebui continuat. Parca mai repede se lasa omul de buna voie, daca este convins de medic, decât daca constrâns prin lege. Acum a aparut Legea anti-fumat. stop_coloana Statul a impus norme unde când și cum se poate fuma. Sa nu subestimam posibilele efecte. Pentru cei care au un job care nu le permite fumatul în noile condiții, acest act normativ poate fi de un ajutor real. Bineînțeles, daca la prevederile legii mai adaugi și autocontrolul. Pentru ca autocontrolul este cel mai bun mod de a te lasa de fumat. Legea, plus autocontrolul, plus programele medicale ne-ar pute face sa renunțam, daca nu definitiv, macar temporar la „iarba dracului”. Asta pâna a nu ne lauda popa în mijlocul ocolului.
