Nu de mâine, ci de poimâine țigara va deveni un lucru interzis, blamat, amendat, apostrofat în toate spațiile publice închise. Pentru că așa spune Legea nr.15/2016. Și cum dependența asta de țăgări e cea mai lipicioasă dintre toate, chiar decât alcoolul și consumul de droguri, spun specilaștii, patronii localurilor în care până miercuri poți tăia fumul cu cuțitul și-au zgândărit substanța cenușie și o pun la treabă să găsească noi metode pentru a nu-și pierde din clienți. Din clienții aceia care cu ultimii bani preferă să cumpere un pachet de țigări decât de mâncare.
Într-un local de pe strada Gh. Doja din zalău, proprietarul a amenajat polițe pe pervazul ferestrei, polițe pe care a prins cu elemente de siguranță vreo patru scrumiere. Bei o gură de cafea și ieși afară să mai tragi un fum, până se termină și cafeaua și țigara. Bei o bere și faci kilometri întregi între lichidul cu hamei de pe măsuță și nicotiana tabacum de pe pervazul din afara localului. E și aceasta o metodă de a nu-ți amorți mădularele pe scaun. Dar să vezi la iarnă, când o să tragi mișelește din țigară la temperaturi sub zero.
stop_coloana Un patron de local din Brădet a transformat curtea localului, unde ținea ambalajele, în terasă. După modele străine, câțiva zălăuani intenționează să deschidă cluburi private de țigări și trabucuri. Intrarea se va face pe bază de carnet de membru, spun ei, și-ți poți satura lobii plămânilor ore întregi cu fum.
Câtă luptă cu propria voință, câți nervi, câte sudalme, câtă energie vom cheltui de miercuri pentru a nu fi ispitiți de banala țigară (cei ce fumează). Și asta numai din cauza călugărului Nicotin, care a adus “iarba dracului” de la triburile sud-americane în Europa. Dacă s-ar fi scufundat corabia, n-ar fi apărut nici Legea antifumat.