Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

După rânduiala stabilită de Sfânta noastră Biserică, duminica, 13 martie, este numită “Duminica Izgonirii lui Adam din Rai”. Cuvântarea de azi ar trebui începută nu cu cuvinte, ci cu lacrimi când Biserica face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai și odată cu el a întregului neam omenesc.
Căderea lui Adam a tulburat mareția zilei a VII-a, a odihnei: pentru Cel Atotputernic urmează începerea unor acte pentru o nouă creație, un nou mijloc de salvare pornit tot din iubire: trimiterea Fiului și a Duhului Sfânt în lume. Grozavă a fost căderea îngerilor, dar mai grozavă a fost căderea omului. Prăpastia în care a căzut era atât de adâncă, încât nu a mai putut vedea frumusețea Edenului. Sfânta Scriptură ne arată cum s-a întâmplat căderea lui Adam. Omul întinde mâna la pomul oprit, luându-și nefericirea. El vede că este gol, dar nu-și vede greșeală care l-a dezbrăcat de cinstea și de demnitatea de fiu al Creatorului. Îl vedem fugind de la fața lui Dumnezeu, rușinat. Îl vedem că nu-și recunoaște vina, apoi izgonit din rai, muncind cu sudori printre pălămidă și spini, gustând din paharul morții.
Vedem și pedepsirea diavolului, dar peste toate, promisiunea unui Mântuitor, răscumpărător care va mântui omenirea și va zdrobi puterea celui rău.
Un singur lucru putea să o mire pe Eva în sfătuirea sa cu șarpele, și anume: puterea lui de a vorbi, care nu era firească viețuitoarelor. Din convorbirea cu șarpele s-a văzut că Eva nu mănâncă din pom de frica de moarte, lepădând însă simțul iubirii și al supunerii. Diavolul, văzând starea ei, îi dă o falsă dovedire: “Iată, prin faptul că m-am atins de pom, gustându-i roadele, am căpătat grai omenesc și înțelepciune omenească, am trecut din rândul animalelor în al cuvântătoarelor. Iar voi, oamenii, așișderea veți trece la egalitatea cu Dumnezeu. Nu veți muri”. Între îndoială și cădere s-a așternut pentru o clipă bănuială și neîncrederea în sinceritatea șarpelui. Ar fi fost bine atunci ca omul să-și întoarcă stop_coloana privirile de la șarpe și pom, spre Dumnezeu, spre a-și recăpăta demnitatea și liniștea. Oare poate exista zăvistie în Ziditorul? Ce l-ar fi determinat să-l aducă la ființă pe om, făcându-l după chipul și asemănarea Sa, înscăunându-l stăpân al Edenului? Este un semn al zavistiei? Oare tu, ispititorule, ce ai făcut pentru om, cu ce ți-ai dovedit prietenia și bunătatea? Tu îl bârfești pe binefăcătorul, urmârindu-ți pradă ca să faci pe om rob al tău, dar și viclenia ta va fi pedepsită. Răutatea diavolului n-a putut suferi fericirea omului. La locul unde el a căzut, a voit să-l facă părtaș pe om și prin aceasta să aducă ofensă lui Dumnezeu. Bunătatea lui Dumnezeu n-a suferit acest plan diavolesc și a hotărât răscumpărarea omului prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Cel ce crede în pomul adevăratei vieți,cine primește jertfa Lui, primește adevărata viața. Acela nu moare, ci se ridică la vederea lui Dumnezeu. Nici ispititorul, nici Răscumpărătorul nu forțează pe nimeni. Cu ziua de luni vom păși în perioada Postului Mare, în care ni se cere nevoință, înfrânare în fapte și vorbe, mărturisirea și Sfânta Împărtasanie. În fața acestora, uneori, stăm îndoielnici. Dar porunca ne zice: “Să nu mâncați din ce-i oprit, să nu făceți ce nu-i îngăduit, faceți binele și Dumnezeu vă va răsplati, iertați și veți primi iertarea”. Domnul Dumnezeu să ajute frumoasele gânduri ce le sădiți în suflete spre a cinsti Sfântul Post cu rugăciune, milostenie, hotărârea de a renunța la fumat, de a bea, de a nu vă certa, smerenie și tăcere, curățind sufletul de buruienile păcatelor, pentru a face loc sfintelor virtuți, celor mântuitoare.