Sălajul a primit bani europeni să impulsioneze turismul; şi a făcut o mulţime de centre de informare turistică…
La Şimleu – turismul în straie noi
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Şimleu Silvaniei şi-a deschis ieri porţile într-un mod festiv. A fost un fel de inaugurare a obiectivului de promovare turistică, pentru că lucrările s-au finalizart în prima săptămână a acestui an, iar din a doua jumătate a lunii ianuarie centrul a devenit funcţional. Este considerat o realizare pentru oraşul de sub Măgură, cu speranţa că va fi valorificat potenţialul turistic local şi regional pe piaţa turistică naţională şi internaţională.
Edificiul a fost realizat printr-un proiect iniţiat de autorităţile locale din Şimleu Silvaniei şi finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Administraţiei Publice. Valoarea totală a proiectului este de 626.675 de lei, din care 12.000 de lei este finanţarea primăriei locale. Centrul are o suprafaţă funcţională de circa 100 de metri pătraţi şi este inspirat amplasat în incinta unui important obiectiv turistic din Şimleu, Cetatea Batory.
Obiectivele turistice din zona Şimleului nu sunt puţine nici lipsite de atractivitate. În afară de Cetatea Batory, turistul are posibilitatea de a vizita Muzeul Holocaustului, singurul funcţional la această oră din Transilvania, biserica de lemn din Cehei, situl de pe Măgura – Dacidava, Mănăstirea de la Big, biserica romano-catolică ridicată în anul 1500, balta de la Cehei, Casa lui Iuliu Maniu, satul lui Iuliu Maniu, bisericile din oraş şi o mulţime de clădiri de epocă. Să vedem acum ce plus va aduce centrul de informare turistică pentru aceste obiective.
La centrul de informare din Zalău vin turişti, chiar dacă nu-i vedem
La mijlocul lunii lui Cuptor a anului trecut, la Zalău a fost inugurat Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică E bine, veţi zice, pentru că obiectivele turistice din Zalău şi împrejurimi vor putea fi cunoscute, accesate şi explorate mai uşor de către turiştii care ne vizitează, fie ei români sau străini.
Proiectul iniţiat de Primăria municipiului Zalău s-a derulat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, axa 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Durata de implementare a proiectului a fost de 8 luni (noiembrie 2014 – iulie 2015). Bugetul total al proiectului a fost de 174.199 de lei, din care 157.153 de lei finanţare din partea Fondului European pentru Dezvoltare Regională, 13.268 de lei finanţare de la bugetul de stat şi 3.778 de lei contribuţie locală.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Zalău se află la parterul clădirii Transilvania, spre strada Gheorghe Doja. Zice-se că acest centru nu va deservi numai municipiul Zalău şi împrejurimile, ci întreg Sălajul, şi prin el judeţul se integrează în circuitul turistic naţional. Însă pentru a intra stop_coloana în circuitul naţional este nevoie de personal specializat. Aşa că Primăria a angajat trei persoane care urmează cursuri de specialitate în domeniul turismului. Cursurile se ţin la Cluj-Napoca.
Am întrebat prin e-mail pe purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău care sunt cheltuielile lunare cu acest centru (întreţinere, utilităţi, salarii), dar răspunsul n-a mai apărut. La centrul de informare turistică, una dintre angajate ne spunea că nu poate face o medie lunară a turiştilor care se abat pe la instituţie. Ori n-o fi vrut, ori era o cifră ruşinoasă. Cert e că ieri până la ora 14.00 nu călcase nimeni pe acolo. Eu am fost primul “turist” al zilei.
“Vin turişti din Ungaria şi sunt interesaţi de anumite personalităţi maghiare, ca de exemplu poetul Ady Endre, de clădiri construite de maghiari, dar mai vin şi alţi străini care lucrează la Silcotub sau Michelin şi ne solicită să le recomandăm obiective turistice din Sălaj. Trebuie să fim pregătite”, ne spune angajata să ne convingă că are ce face. Ne mai spune că turiştii români care le calcă pragul sunt mai puţini.
Din lipsa altor informaţii, o estimare ne duce cu gândul că Primăria Zalău cheltuieşte în jur de 10.000 de lei lunar cu Centrul Naţional de Promovare şi Informare Turistică. Întrebarea se pune; se întorc aceşti bani în bugetul primăriei din serviciile de turism pe care le prestează?
O cacialma cu bani europeni de 23 de centre de informare
În exerciţiul financiar 2007 – 2013 exista o măsură prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 313 – Dezvoltatea turismului. Şi măsura era aşa de generoasă financiar că îţi oferea fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea unor obiective turistice şi mai ales pentru înfiinţarea la sate a unor centre de informare turistică. Că aveai turism, că n-aveai turism în zonă amenajai sau construiai un centru de informare turistică şi primeai bani europeni.
Mulţi primari din Sălaj au accesat fonduri europene pe Măsura 313 cu gândul că, dacă tot e “pe gratis”, hai să construim şi noi un centru de informare turistică; şi apoi, peste cinci ani, când se stinge clauza de utilizare, folosim clădirea ca sediu de primărie, creşă, grădinţă etc. Şi uite aşa au apărut în Sălaj, unde era şi unde nu era nevoie, 23 de centre de informare turistică. Asta presupune cel puţin 23 de angajaţi plătiţi din banii primăriei, ai contribuabililor, ai noştri deci. Şi măcar de ar fi cu folos.
