Zicea un prieten zilele trecute că în România ar trebui să se înființeze o temniță a fericirii, că un beci domnesc este deja. Nu de alta dar, după cum s-a văzut în ultimii ani, pentru unii fericire a fost atunci când au putut, indiferent prin ce mijloace, să fure de la stat sau chiar de la instituţia pe care o conduceau graţie voturilor date de electoratul fidel. Mai mult, fericirea poate fi savurată și atunci când reușești să ajungi într-o funcţie doar pentru că ai avut pile la partid ori pentru că ești fin, nepot sau cine știe ce rudenie cu X sau Z din minister sau din alte instituţii publice, iar lista de posibile situaţii când poate fi atins acest sentiment prin astfel de metode este nesfârșită. În condiţiile în care până și termenul “să trăiţi bine”, stop_coloana cu care s-a câștigat un mandat prezidenţial, a rămas doar un simplu slogan de campanie, e lesne de înţeles că în România nu s-ar putea să se înfiinţeze o instituție liberă care să gestioneze fericirea. Poate nefericirea, în condiţiile în care virtutea, adevărul și corectitudinea nu mai sunt de mulţi ani valori fundamentale pentru ascensiune în viaţa publică!

Post Views: 57