Scandalul mesajelor rasiste ale galeriei zălăuane la adresa jucătoarei Allison Pineau
Meciul de handbal dintre HC Zalău și HCM Baia Mare, desfășurat marți seara la Sala Sporturilor din Zalău, are urmări nefaste pentru imaginea sportului din Sălaj, galeria zălăuană fiind acuzată de manifestări rasiste la adreasa jucătoarei franceze de culoare Allison Pineau, ce evoluează la echipa din Baia Mare.
“Scandal de proporții la meciul Zalău – Baia Mare, în urma manifestărilor rasiste ale suporterilor”, titra ieri prosport.ro știrea din care a făcut ieri cap de afiș, cu adăugarea: “Allison Pineau este în stare de șoc. Nu se poate opri din plâns!”.
Jucătoarea Allison Pineau a fost la un pas să iasă de pe teren în timpul partidei HC Zalău – HCM Baia Mare (scor 26 – 36), desfășurată în cadrul etapei a 19-a a Ligii Naționale de handbal feminin, din cauza manifestărilor galeriei zălăuane. “S-au comportat ca în Evul Mediu”, scrie ProSport. Mai mult, publicația subliniază că galeria a vizat-o spre finalul partidei și pe brazilianca Alexandra Do Nascimento.
De mai multe ori, Allison Pineau s-a dus către observatorul partidei Paul Anton și i-a spus acestuia, în limba engleză, despre situația devenită insuportabilă. Oficialul partidei nu a luat însă nicio măsură, din contră, ar fi atenționat-o pe aceasta de comportament nesportiv. Oficialii echipei Baia Mare sunt hotărâți să reacționeze și să trimită un raport la Federația Română de Handbal. Aceasta este imaginea pe care ProSport o redă despre incidentele petrecute marți seara în Sala Sporturilor. Cu alte cuvinte, handbalul din Zalău a ajuns în centrul unui uriaș scandal, pe o problemă cât se poate de delicată, cu ecouri cât se poate de neplăcute.
Melinda Geiger, jucătoare de top la HCM Baia Mare,
critică în termeni duri conducerea HC Zalău și galeria
După partida de la Zalău, Melinda Geiger, jucătoare importantă la Baia Mare, a avut o reacție dură pe pagina personală de Facebook în care critică Zalăul, pe antrenorul Gheorghe Tadici și pe suporteri.
“Nu am crezut că lumea poate fii atât de rea și de needucată însă uite că se întâmplă într-un oraș cu așa zise pretenții handbalistice numit Zalău. Echipa din Zalău fiind condusă de un om fără scrupule unde lumea huiduie și se comportă mai rău ca într-o junglă…nu aș vrea să jignesc animalele pentru că ele nu au nicio vină însă pot spune că oamenii care vin la sală, în special galeria și alți mari suporteri ai echipei sunt mai rău decât animalele…fără cei 7 ani de acasa, fără minte și educația care se cuvine fiecărui om…eu nu pot să îmi dau seama dacă aici e pur și simplu stop_coloana lipsa de respect pentru jucătoare care totuși reprezentăm România în liga campionilor dar și la competiții majore sau e pur și simplu mitocănie! Să înjuri ca în codru și să fii rasist asta înseamnă să fii suporter al echipei din Zalău! Sper că după acest spectacol de vorbe grele să poată dormi noaptea liniștiți, să meargă înapoi acasă la familiile lor cu conștiința împăcată pentru că ce au făcut la meciul ăsta e de neconceput, nesimțirea e în vogă!”, scrie Geiger.
Mesajul umilitor pentru Zalău al lui Allison Pineau
Allison Pineau a postat și ea după meci un mesaj care umilește Zalăul.
“Nu comentez mizeria aceasta… se pară că acesta este modul în care o parte din români își arată lipsa de respect. Nu voi fi niciodată de acord cu un astfel de comportament și o astfel de atitudine. Sunt mândră de culoarea pielii mele! Poate că ați uitat că în prezent joc pentru o echipă din țara voastră. Chiar dacă nu știți să apreciați acest lucru, la sfârșitul meciului sunt politicoasă cu toți dintre voi. Îmi fac chiar și poze cu suporterii, dar dacă nu mă respectați nu pot să fac nimic în această privință… Cu toate acestea, nu voi lăsa pe nimeni să-și bată joc de originile mele. Modul în care îi respecți pe ceilalți, arată și felul în care te respecți pe tine. După cum am văzut, idioți sunt peste toți, iar această lume a decăzut mult… din ce în ce mai mult… Am demnitate și educație, însă, de acum înainte, atitudinea mea față de voi nu va mai fi aceiași…”, a scris handbalista.
Antecedente
Nu e pentru prima dată când suporteri certați cu bunul simț ai echipei HC Zalău fac orașul de rușine. În 2012, câțiva necunoscuți, pentru că nici până în ziua de astăzi autoritățile nu au găsit vinovații, au vandalizat la Zalău autocarul campioanei României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, mâzgălindu-l cu vopsea.

Zici Sălaj și tragi apa! Un Teleorman al nordului țării, dacă nu mai rău..