Lectorul universitar Mariana Popa a scapat de temnița
În loc de cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, instanța clujeana a decis trei ani cu suspendare
Magistrații Curții de Apel Cluj au desființat joi (4 februarie) sentința penala data de Tribunalul Salaj în 28 octombrie 2015 prin care Mariana Popa, lector universitar din cadrul Universitații „Vasile Goldiș”, a fost condamnata la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare pentru luare de mita.
Totodata, ei au schimbat încadrarea juridica a faptelor, astfel ca din zece infracțiuni de luare de mita, inculpata este acuzata de o infracțiune de dare de mita în forma continuata.
Judecatorii clujeni au schimbat și pedeapsa și modul de executare. Mariana Popa a fost condamnata la trei ani de închisoare cu suspendarea executarii sub supraveghere pe o perioada de patru ani. Ca pedeapsa complementara, completul de judecata a dispus interzicerea unor drepturi, precum dreptul de a fi aleasa în autoritațile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a exercita profesia și de a desfașura activitatea de care s-a folosit pentru savârșirea infracțiunii, dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autoritații de stat pe durata executarii pedepsei. Hotarârea este definitiva. stop_coloana
Faptele pentru care femeia era cât pe aci sa stea o jumatate de deceniu în pușcarie
Întorcându-ne cu vreo șapte luni în urma, ne amintim ca lectorul universitar Mariana Popa a fost reținuta de procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Salaj, fiind acuzata de luare de mita. Având calitatea de cadru didactic coordonator al lucrarilor de licența la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie, Educație Fizica și Sport Satu Mare din caddrul Universitaii Vasile Goldiș, Mariana Popa a primit sume de bani de la 10 studenți (la început se știa doar de șapte), carora le era profesor coordonator în conceperea și editarea lucrarilor de licența. Numai ca Mariana Popa nu i-a mai pus pe studenți la treaba. A luat între 200 și 300 de euro pentru fiecare lucrare de licența. Le trimitea strudenților lucrarile gata întocmite în format electronic prin e-mail. Studenții n-au trudit nici un strop pentru realizarea lucrarilor de licența.
Acuzata de luare de mita, Mariana Popa a fost reținuta de procurori, acesția cerând luarea masurii de arest preventiv. A stat 30 de zile în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu.
În vârsta de 62 de ani, Mariana Popa lucra din 2003 la Universitatea Vasile Goldiș.
