FC Zalău pregăteşte returul doar pe plan local
Din cauza problemelor financiare, gruparea de sub Meseş nu şi-a programat niciun cantonament
Având în vedere problemele financiare care au fost la echipă, perioada următoare rămâne destul de grea şi până la finalul anului trebuie plătite acele datorii care au fost reeşalonate. În aceste condiţii, formaţia condusă de Ioan Morar trebuie să îşi gestioneze foarte bine resursele financiare şi să facă economii. Astfel, oficialii au renunţat din start la un cantonament montan, dar “alb-albaştrii” vor efectua o pregătire centralizată pe plan local.
“Ne vom pregăti doar pe plan local şi cred că ne vom descurca şi la Zalău, fiindcă avem bazin şi saună.Va fi important să găsim un teren pentru pregătire. În perioada următoare vom avea şi câteva jocuri amicale, dar acum stop_coloana ne axăm pe readaptarea la efort, după care vom intra şi pe partea tehnică”, a declarat Constantin Olariu, care după primele zile de pregătire s-a declarat încântat de modul cum elevii săi au răspuns la cerinţele sale.
“Din ce i-am văzut pe băieţi, ei sunt dornici de muncă. Deocamdată lotul este subţire, dar aşteptăm să revină preşedintele şi să vedem ce jucători putem transfera. Este clar că ne trebuie câteva întăriri”, a mai spus Olariu.
