Urmează promulgarea şi publicarea în Monitorul Oficial
Judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât ieri în unanimitate că Legea antifumat este constituţională, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că prin definirea spaţiului public închis se introduce o formă de discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport (cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis) şi ceilalţi cetăţeni fumători.
Actul normativ va merge spre promulgare, urmând să intre în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Aşa că probabil undeva prin martie fumatul va fi interzis total în spaţiul public, inclusiv în cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, instituţii de învăţământ, spitale, în locurile de joacă pentru copii (chiar dacă acestea sunt în aer liber), dar şi la locul de muncă.
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
Patru români mor în fiecare oră din cauza fumatului. stop_coloana
“În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50 la sută din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunţă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, preluată de gandul.info. Cu alte cuvinte, reiese din statisticile oficiale, la fiecare 16 minute un român moare din cauza fumatului. Statisticile pneumologilor arată că anual îşi pierd viaţa din cauza acestui viciu 33.000 de români, ceea ce înseamnă 89 în fiecare zi sau 4 în fiecare oră. Mai reiese că bărbaţii sunt fumători în proporţie de 45.5 la sută, iar femeile fumează în proporţie de 25.1 la sută, populaţie peste 15 ani, cu un total de fumători de 32.4 la sută (conform analizelor din 2009). Îngrijorător este procentul de fumători adolescenţi cu vârstă între 13 – 15 ani (17.6 la sută).