Dacă cei doi nu erau arestați, scenariștii de comedie de la Hollywood ar fi trebuit să se lase de meserie


Doi jibouani, Racs Marius și Raită Cristian Sebastian, au fost arestați la începutul acestei săptămâni pentru tâlhărie. Cei doi au contestat decizia magistraților, însă judecătorii Tribunalului Sălaj au decis ieri, 14 ianuarie, ca cei doi tâlhari să rămână după gratii. Nici nu se putea altfel, pentru că ceea ce reiese din probatoriul întocmit de procurori te face să-ți pui mâinile în cap, dar te și distrezi de minune, pentru că totul pare desprins dintr-un scenariu de comedie.
Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, în miez de noapte, pe la ora 02.00, cei doi tâlhari, beți fiind, dar nu destul, au mai avut chef să mai tragă o dușcă. Dar de unde băutură? Și-au adus aminte pe loc de un cunoscut de al lor, Opriș Ștefan, care-i mare gospodar și are acasă vin cât nu poate bea. Așa că au luat-o spre gospodăria lui Opriș. Au forțat ușa de acces în casă. Au făcut destulă gălăgie cât să trezească gazda, care, mirată și nu prea încântată de de vizita nocturnă, i-a luat la rost pe cei doi. Ca să fie convinși că nu pleacă fără băutură, cei doi l-au bătut pe Ștefan Opriș până acesta a intrat în comă. Ștefan a rămas internat la spital o săptămână întreagă, cu neplăcuta amintire proaspătă, deznădăjduit că cineva poate da buzna pe proprietatea ta și, dacă ai puțin ghinion, te poate omorî. Nici nu-ți trebuie mult ghinion dacă dai peste tâlhari ca Racs și Raită.
Tâlharii, după ce l-au lăsat lat pe Ștefan, au furat din beci o damigeană de 25 de litri cu vin. Bucuroși că le-a ieșit planul, s-au hotărât să meargă să bea vinul la casa lui Grebenar Marius. Ce te faci că din clătinătură în clătinătură, stop_coloana pe drum, tâlharii au dat cu damigeana de pământ. Adică s-a spart clondirul, cum ar fi scris Caragiale.
Cum nu se puteau îmbăta fără vin, tâlharii n-au stat lângă damigeana spartă să o jelească. S-au dus să repete isprava cu furtul, că Ștefan mai avea destul în beci și nici nu mai putea spune nimic, că doar știau că l-au făcut una cu pământul. Așa că au mai furat o damigeană, de data asta una de 50 de litri de vin. Dar pe drumul spre prietenul Grebenar n-au fost mai treji ca data trecută. Au spart și damigeana de 50.
Și ce fac oamenii beți când nu le iese ceva? O iau de la capăt. Înapoi la beciul lui Opriș. Altă damigeană, tot de 50 de litri. Raită a chibzuit, așa tulbure cum era, că Racs e mai beat ca el și a decis că duce el singur damigeana. Dar Racs nu vrea în ruptul capului să plece cu mâna goală. Așa că a luat butelia de la aragaz. Drumul spre Grebenar era clar unul cu ghinion. Așa că s-au hotărât să ducă damigeana și butelia la locuința lui Raită. Odată ajunși, culmea, cu damigeana întreagă, cei doi tâlhari s-au pus să sărbătorească reușita lor. N-au avut noroc. Soția lui Raită, muiere zdravănă, s-a enervat că nu poate dormi de hărmălaia pe care o fac cei doi. L-a trimis pe Racs acasă, iar vinul din damigeană l-a aruncat.
A doua zi dimineața, Racs și-a adus aminte că avea o butelie, așa că s-a dus acasă la Raită să o recupereze. A vândut-o apoi unei femei de bună credință pentru 50 de lei. Butelia a fost recuperată ulterior de către polițiști, iar cei doi tâlhari au fost prinși și încătușați.