Elvis din Inău a primit inchisoare cu suspendare pentru trafic de droguri
Din septembrie, micul traficant, prins cu 80 de grame de canabis, a stat în arest
Acuzat de trafic de doruguri, Elvis Rareș Pop a fost condamnat de Tribunalul Sălaj, luni, 11 ianuarie, la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Elvis va trebui însă să presteze timp de 60 de zile, două ore pe zi, muncă în folosul comunității la Primăria Năpradea sau Primăria Jibou. Tribunalul obligă inculpatul și la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În minuta deciziei se arată că magistrații “au dispus confiscarea cantitătii de 80,6 grame rezină de canabis rămasă în urma analizei de laborator, o parte cumpărată de investigatorul sub acoperire si o parte găsită la domiciliul inculpatului”.
Elvis Rareș Pop este un tânăr de 25 de ani din localitatea Inău (comuna Someș Odorhei). A fost prins în flagrant pe data de 10 septembrie de procurorii DIICOT, în timp ce încerca să vândă droguri unor tineri din Jibou. Potrivit procurorilor, drogurile au fost cumpărate în Milano (Italia) și introdus în țară într-o cutie de detergent prin intermediul unei persoane din Satu Mare. Anchetatorii spun că, în luna august, Elvis a cumpărat de la un cetățean marocan cantitatea de 100 de grame de droguri cu suma de 400 de lei. Prin vânzare, el îîncerca să obțină 500 de lei la fiecare 10 grame de canabis.
La începutul procesului, instanța sălăjeană a respins propunerea de arestare și a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Numai că procurorii DIICOT au depus contestație, iar Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a tânărului din Inău pe o perioadă de 30 de zile, sub acuzația de trafic de droguri. Măsură care ulterior a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. stop_coloana
Mafia drogurilor din Sălaj este judecată în libertate
Cei 18 inculpați care s-au constituit în grup infracțional pentru procurarea și comercializare de droguri de mare risc si au fost prinsi de procurorii DIICOT acum mai bine de un an sunt liberi, nu chiar ca păsările cerului, dar nici condamnați ca Elvis Pop. Majoritatea se află sub control judiciar. Pe 25 noiembrie s-a împlinit un an de când, sub coordonarea procurorilor DIICOT Sălaj, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare la persoane suspecte de comiterea infracțiunilor de constituire au unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de substanțe psiho-active. Drogurile și etnobotanicele, cumpărate cu 15 – 20 de lei gramul, erau mai apoi ambalate în plicuri de 0,25 grame și vândute în Zalău, Jibou și Șimleu Silvaniei, în plicuri de 0,25 de grame, pentru sume cuprinse între 30 și 50 de lei. “Plicurile erau vândute în preajma școlilor, a liceelor, în locuri ascunse, greu de monitorizat, între consumatori aflând-se și copii, unul cu vârsta de 11 ani. Este pentru prima dată în cariera mea de procuror când am dispus audierea unor copii de 11, 12, 13 sau 14 ani. Estimăm numărul consumatorilor la o sută de persoane”, a spus atunci procurorul șef Dan Budușan. Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost ridicate de la locuințele suspecților aproape 5.000 de euro, un pistol cu bile, trei cântare electronice, 100 de grame de substanțe psiho-active sub formă de pulbere, 500 de grame de substanțe psiho-active sub forma vegetală și un număr de 60 de plicuri conținând fiecare cantitatea de 0,25 grame de substanțe psiho-active.Elvis Pop, cu cele 80 de game ale sale de canabis, este mic copil.
