Liderul FSLI, Aurel Cornea, a anuntat, joi, ca bugetarii vor picheta sediului Parlamentului in 15 septembrie si vor face o greva generala de o zi, in 5 octombrie, refuzand apoi sa se implice in organizarea alegerilor prezidentiale, nemultumiti de forma proiectului legii unice de salarizare.
Mai multe federatii ale bugetarilor afiliate la confederatii diferite au semnat, joi, o alianta, cerand Guvernului sa nu-si asume raspunderea in fata Parlamentului pe actualul proiect al legii unice de salarizare si sa renegocieze actul normativ astfel incat toti bugetarii sa aiba salarii decentesi sa se tina cont de principiile asumate in urma cu trei luni, cand a inceput negocierea pe aceasta lege.
De asemenea, membrii aliantei bugetarilor cer stoparea disponibilizarilor in sistemul bugetar si spun ca nu accepta concediul fara plata propus de Guvern.
Din alianta constituita joi fac parte Federatia „Alma Mater”, Federatia „Spiru Haret”, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sanitas, Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante, Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Locala, Federatia Nationala a Sindicatelor din Munca si Solidaritate Sociala, Federatia Nationala a Statisticienilor, Federatia Sindicatelor din Administratia Publica „Publisind”, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual. Membrii aliantei bugetarilor ameninta ca nu vor participa, nu se vor implica in organizarea alegerilor prezidentiale.
Reprezentantii bugetarilor din invatamant, sanatate, administratie publica, politie spun ca proiectul legii unice de salarizare a fost negociat initial cu sindicatele intr-o forma, iar in final a aparut o alta forma, toti bugetarii fiind nemultumiti de grila unica.
Razvan Bobulescu, reprezentantul Federatiei „Alma Mater”, a precizat ca si justitia va fi alaturi de protestele bugetarilor, dar, deoarece este o putere in stat, nu a putut semna alianta. „Justitia trebuie sa fie cea mai bine platita, pentru ca ea imparte drepturi”, a spus Bobulescu.
Presedintele Aliantei „Sed Lex”, Vasile Marica, a spus ca, pe 5 octombrie, peste 800.000 de bugetari care sunt membrii de sindicat, din cei 1,4 milioane la nivel national, vor participa la protestele anuntate, inclusiv la greva generala de o zi si sunt semnale ca se vor alatura si alte segmente de salariati care nu au semnat alianta.
Reprezentantul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din MAI, Mircea Toader, a spus ca cei 50.000 de membrii de sindicat pe care ii reprezinta isi vor lua concediu fara plata in timpul alegerilor.
Reprezentantul Federatiei Sanitas, Adrian Barea, a spus ca personalul sanitar este pozitionat in grila foarte jos, iar de trei luni bugetarii din sanatate nu isi primesc decat salariul de baza, la care se adauga sporul de vechime, scazandu-le drastic veniturile. De asemenea, Barea a mai spus ca exista riscul ca dupa 15 septembrie spitalele sa nu mai aiba bani pentru salarii.
Reprezentantul Federatiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune ca aceasta alianta, „constituita in al noualea ceas”, trebuie sa duca la indeplinire obiectivul, astfel incat cei 1,4 milioane de bugetari sa fie remunerati asa cum sunt in celelalte tari europene. „Timp de 19 ani federatiile, care reprezinta bugetarii din Romania au vorbit fiecare pe limba ei, iar de acest lucru au profitat cei de la putere. Prin aceasta alianta vrem sa ne facem auziti de catre Guvern”, a mai spus Nistor.