decembrie 5, 2025

Specialiștii Consiliului Județean au tăiat peste 1.000 de copaci de pe marginea drumurilor, fără să prevadă plantarea altora

imagine-articol0_48643

Consiliul Județean Sălaj a anunțat la începutul acestui an că organizează licitație publică pentru a vinde cei peste 1.000 de copaci pe care tocmai ce i-a tăiat de pe marginea mai multor drumuri județene.

Cei care și-au dat girul pentru această tăiere au fost consilierii județeni, care au votat proiectul de hotărâre. În total, este vorba de tăierea a 1.025 de arbori, care însemnă aproximativ 1.200 de metri cubi de lemn. Prețul unui metru cub de material lemnos pornește de la 89 de lei, astfel că vistieria Consiliului Județean Sălaj se va îmbogăți cu 107.423 de lei, cum reiese în cifre exacte din proiectul de hotărâre. Drumurile care au fost “înfrumusețate” prin “decapitarea” arborilor sunt Halmășd – Ip – Camăr; Măieriște – Doh – Carastelec; Bobota – Zalnoc; Sfărașu – DN1G; Almașu – Mesteacăn; Biușa – Benesat și drumurile din localitatea Păușa.
“În urma deplasării în teren a specialiștilor din cadrul Direcției Tehnice – Serviciul Investiții și Administrarea Patrimoniului public și privat al județului, pe unele trasee de drumuri județene pentru verificarea stării plantaților rutiere s-a constatat că există un număr însemnat de arbori situați în curbe, care afecteaza vizibilitatea și siguranța circulației. Unii dintre aceștia se afla într-o stare avansată de degradare, afectând liniile telefonice, electrice și periclitând siguranța circulației rutiere. Majoritatea acestor arbori au o vechime de peste 30 de ani, îndeplinidu-și astfel rolul pentru care au fost plantați. În consecință, se impune taierea și valorificarea lor prin licitație”, a motivat atunci când a decis tăierea arborilor Consiliul Județean.
Mai mult, Consiliul Județean, prin vocea șefului de la Direcția Tehnică, Mircea Ghiurco, a spus că vor fi și alte drumuri “îmbunătățite” prin aceeași metodă. “Cu timpul, vom tăia toți arborii bătrâni de pe drumurile județene. Deocamdată, aceștia au fost marcați de RomSilva și ni s-a dat voie să-i tăiem”, a spus Mircea Ghiurco.
Opinia publică obiectează; am primit sesizări la redacție în legătură cu această măsură a Consiliului Județean Sălaj, în care sălăjenii reclamă cel puțin plantarea altor arbori în locul celor doborâți, stop_coloana ori Consiliul Județean nu a anunțat până acum o astfel de intenție.
Vucepreședintele Consiliului Județean Valeriu Crișan promite perdea forestieră pe mai multe drumuri județene
Valeriu Crișan, vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj, afirmă și el că măsura tăierii nu este bună atât timp cât nu se vor planta alți arbori.
“Este foarte bine că s-au tăiat arbori care pot crea probleme, așa cum sunt plopii, însă nu e bine dacă nu se plantează alții. Și de plantat nu e așa greu, se poate planta chiar și în mod voluntar. Voi încerca să depun un proiect de hotărâre prin care să plantăm puieți pe mai multe drumuri județene. În opinia mea, pe marginea drumurilor județene ar trebui să existe perdea forestieră. Arborii de pe marginea drumului au și un aspect estetic plăcut, dar sunt și folositori. Sper ca pe viitor să putem să punem în practică această dorință de a planta arbori, nu doar de a tăia”, a spus Valeriu Crișan.
Primăria Zalău a vândut doar copacii doborâți de furtună
Conform informațiilor Direcției Patrimoniu a Primăriei Zalău, suprafața totală a terenurilor cu vegetație forestieră de care dispune Primăria Zalău este de 1.574,28 hectare, la care se adaugă 70 de hectare de pășune împădurită. În conformitate cu prevederile Codului Silvic, Primăria Zalău a încheiat contractul de prestări servicii silvice cu Ocolul Silvic Stejarul Zalău, care asigură serviciile silvice şi gestionează fondul forestier proprietatea publică a Municipiului Zalău. În anul 2015 s-a valorificat o cantitate de 5.060 de metri cubi de masă lemnoasă (buștean și lemn de foc), din totalul de 10.000 metri cubi rezultat din doborâturi (urmare a ploii înghețate din decembrie 2014).