decembrie 5, 2025

Peste 2,5 milioane lei pentru sportul de performanţă de la Consiliul Judeţean Sălaj

imagine-articol0_48637

Instituţia condusă de Tiberiu Marc va susţine handbalul, voleiul şi fotbalul, cea mai mare sumă urmând a fi direcţionată către handbal


Sportul de performanţă din Sălaj va fi susţinut şi în acest an de către Consiliul Judeţean Sălaj, după ce în cadrul şedinţei extraordinare a de marţi, consilierii judeţeni au aprobat limita maximă a sumelor pentru finanţarea activităţilor de performanţă, a structurilor sportive locale participante la competiţiile sportive naţionale şi/sau internaţionale în cuantum de 2.550.000 lei.
 Totodată, în cadrul şedinţei s-a aprobat regulamentul şi contractul – cadru de finanţare pentru repartizarea sumelor destinate finanţării activităţilor de performanţă a structurilor sportive locale, constituite ca structuri nonprofit, participante la competiţiile naţionale şi/sau internaţionale în anul bugetar 2016. stop_coloana
 La fel ca şi în anii trecuţi, cea mai mare sumă va fi îndreptată către ramura sportivă handbal, mai precis către HC Zalău care va urma să beneficieze de 2.400.000 lei.
 Acest lucru se va întâmpla după ce bugetul judeţului va fi supus spre aprobare în şedinţa din data de 22 ianuarie, după care urmează să fie semnat şi contractul de finanţare între Consiliul Judeţean Sălaj şi HC Zalău.
 Instituţia condusă de Tiberiu Marc va sprijini în anului 2016 atât fotbalul, cât şi voleiul, iar restul sumei de 150.000 lei va fi distribuită în mod egal, FC Zalău, Luceafărul Bălan şi Volei Municipal Zalău urmând să beneficieze de 50.000 lei.