Gruparea de sub Meseș a debutat cu o înfrângere în returul Ligii Naționale, la capatul unui meci extrem de disputat


HCM Roman – HC Zalau 25 – 23 (11 – 10)


În ultimele 6 meciuri jucate de HC Zalau la Roman, gruparea condusa de Gheorghe Tadici s-a mulțumit cu doua rezultate de egalitate obținute în anul 2012, iar în ultimele trei partide, formația salajeana a cedat greu, la mici diferențe de scor. Și miercuri dimineața, ”tradiția” a fost respectata iar echipa zalauana a pierdut la doua goluri diferența, la capatul unui meci extrem de disputat.

Începutul de meci a fost echilibrat, iar HC Zalau a fost în avantaj în primele 15 minute, scor 6 – 5. A urma o perioada buna pentru HCM Roman, care a marcat de patru ori consecutiv și a condus cu 9 – 6. HC Zalau a jucat în inferioritate numerica pe final de repriza, dar cu toate acestea a avut puterea sa egaleze prin Klimek, la 10 – 10. Totuși, la pauza, gazdele au fost în avantaj minim, dupa reușita lui Stoleru din ultimele secvențe, dar soarta partidei era departe de a fi decisa.
Cu toate ca de la vestiare a revenit cu elan și a reușit sa egaleze prin Bloj, scor 11 – 11, HC Zalau s-a stins rapid, iar formația antrenata de Florentin Pera a profitat. Cu Glibko în mare forma, moldovencele au marcat de șase ori consecutiv, iar scorul a devenit 17 – 11.
Acest avantaj a fost determinant în obținerea unei victorii, și chiar daca HC Zalau a dat semne de revenire și s-a apropiat la doua goluri diferența, stop_coloana 21 – 10, în cele din urma Romanul a gestionat bine finalul de meci și s-a impus cu scorul de 25 – 23.
Trebuie menționat jocul excelent facut de ucrainianca Irina Glibko, cea care a marcat mai bine de jumatate din golurile echipei, 14 la numar. La HC Zalau s-a remarcat Claudia Constantinescu cu 11 goluri.
Dupa aceasta înfrângere, HC Zalau a ramas pe locul 8 cu 20 de puncte, urmând ca în etapa urmatoare sa primeasca vizita celor de la SCM Craiova.

HCM Roman: Polocoșer, Tymoshenkova, Pîslaru (portari), Glibko 14 goluri, Toskovic 3, Iuganu 2, Stoleru 2, Chitacu 1, Druțu 1, Agrigoroaie 1, Gherman 1, Vartic, Caramalau, Cîlici, Dincu, Tomescu. Antrenor: Florin Pera
HC Zalau: Inculeț, Diaconu, (portari), Constantinescu 11 goluri, Puiu 5, Trif 2, Klimek 2, Bloj 2, Rob 1, Cîrligeanu, Tamaș, Trif, Țurcaș, Bardac, Lazar, Onicaș.Antrenor: Gheorghe Tadici
Aruncari de la 7m: 9/9, respectiv 6/4
Eliminari: Cîlici, Iuganu, Toskovic (3), Tomescu (3), respectiv Tamaș (2), Bloj (2), Rob, Constantinescu (2)
Cartonașe roșii: Toskovic (trei eliminari), Tomescu (trei eliminari)