Patinoarul din Zalău, unul dintre cele mai apreciate locuri de distracţie în timpul sezonului rece, se redeschide mâine, vineri 18 decembrie. Situat lângă complexul Divino, în apropierea Sălii Sporturilor, patinoarul îşi deschide porţile la mizeul zilei, începând cu orele 12.00. Preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut; va fi de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi. Zălăuanii pot veni cu patinele de acasă, sau contra sumei de 10 lei îşi pot închiria pentru o oră patine de la baza sportivă. Patinoarul va fi deschis zilnic de la ora 12.00 până la mizul nopţii.
Scriam în vară despre faptul că patinoarul a fost prădat de hoţi. Cea mai importantă pierdere suferită de complexul sportiv a fost aparatul care menţine suprafaţa îngheţată. Unul dintre administratorii bazei de patinaj, Gabriel Păuşan, ne-a spus că “nu a fost uşor să cumpărăm un aparat nou şi alte conducte pentru instalaţie, ca să redeschidem patinoarul”. “Am vrut să facem ceva pentru zălăuani, astfel încât aceştia să se poată simţi bine aici, să aibă un loc unde să se relaxeze. stop_coloana Patinoarul este unic în Zalău şi este un loc iubit atât de cei mici, cât şi de către cei mai în vârstă”, a mai spus Gabriel Păuşan.
Patinoarul va funcţiona pe durata întregului sezon rece. Administratorii le promit zălăuanilor că atât timp cât vremea va ţine cu ei, patinoarul va fi deschis. Patinoarul va fi deschis inclusiv în seara de Ajun de Crăciun şi de Revelion. “Asta pentru că vrem ca zălăuanii să aibă o alternativă pentru distracţie de Revelion, dacă artificii şi spectacol în centrul Zalăului nu mai sunt”, spun administratorii.