Acum la putere sunt trehnocraţii. Adică oamenii fără partid. Pe pomeneşti că dacă nici un partid nu e la putere nu are cine să fure. Mi-e milă de procurorii DNA, că nu vor mai avea obiectul muncii. Logic, n-ar fi hoţi, n-ar fi mită, n-ar fi corupţie. Câtă vreme a fost PSD la putere totul era supus criteriilor politice. A procedat aşa cum proceda PDL când se afla la putere. La rândul său, PDL învăţase de la PNL şi PSD cum guverneze astfel încât toată lumea din partid să fie mulţumită. Acum, guvernul tehnocrat, independent politic, are şansa să tragă o linie şi să pornească de la capăt. De la care capăt? Ce ar trebui să facă, în ce fel ar trebui să guverneze astfel încât la sfârşitul mandatului, de doar un an, să nu îi vedem şi pe actualii miniştri cu lacrimi în ochi şi cu cătuşe la mâini? Nu de alta, stop_coloana dar lupta asta împotriva corupţiei are şi o latură înduioşătoare. Amitiţi-vă de |ova cum ieşea plângând ca un copil din Parlament, după ce colegii săi votaseră pentru ridicarea imunităţii. Ion Olteanu, tot cu lacrimi în ochi, reproşa partidului său că l-a supus la cazne; Elena Udrea plângea de sărea rochia pe ea ca pe Smărăndiţa popii. Tare n-aş vrea ca actualii miniştri să ajungă în astfel de ipostaze înduioşătoare, mai ales că au la dispoziţie mai puţin de un an.
Latura induioşătoare a corupţiei
Articole
Daniel David încearcă reformarea Educației
Reducerea abandonului școlar, adoptarea planurilor cadru pentru învățământul liceal, susținerea carierei didactice și debirocratizarea sistemului de învățământ sunt câteva dintre cele mai importante obiective ale programului de guvernare în zona Educației. Măsuri pentru reducerea abandonului școlar Una dintre marile priorități ale programuluide guvernare este reducerea abandonului școlar. În acest sens se vor continua și se vor dezvolta anumite programe sociale. Masa caldă în toate școlile din România Reducerea abandonului școlar, promit aleșii în programul de guvernare, va…
Mai mult...Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...