Problema modulelor de tip container achiziţionate de Primăria Zalău pentru a fi amplasate pe strada Spicului din Zalău cu funcţia de locuinţe sociale a iscat discuţii contradictorii la şedinţa de Consiliul Local Municipal de ieri.
Discuţiile au pornit de la faptul că plata integrală pentru aceste containere s-a făcut încă din luna martie a acestui an, iar ele, în loc să-şi găsească utilitatea de spaţiu locativ pentru nevoiaşi, stau depozitate în curte la “Transurbis”.
Acuzaţiile pentru întârziere au venit din partea consilierului PSD Gabriela Coţa, care a spus că “de doi ani s-a aprobat proiectul pentru dotarea zonei cu module pentru locuinţe şi ele stau depozitate în curtea unei unităţi, în timp ce zeci de locuitori ai urbei nu au unde pune capul pe o pernă”. “Degeaba au fost plătite dacă nu sunt şi utilizate”, a spus Coţa.
Din martie până acum nu s-a făcut nimic, şi nici mare lucru nu-i probabil să se facă până la sfârşitul anului, cu toate că firma SC Clio SRL din Zalău are contract să execute lucrările la obiectivul de investiţii “Amplasarea şi racordarea de utilităţi a unităţilor de tip container pe strada Spicului din municipiul Zalău”. În baza contractului, SC Clio se angajează să execute lucrările în termen de două luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, ordin care a fost emis 27 octombrie 2015. Era bun un adăpost acum de sărbători pentru cei mai sărmani dintre sărmanii Zalăului, dar suntem la mijloc de decembrie, termenul de execuţie expiră în două săptămâni, iar lucrările sunt în urmă tare.
Valoarea contractului este de 642.301 lei. stop_coloana Investiţia presupune lucrări de platforme, drumuri, alei, spaţiu verde, spaţiu de joacă pentru copii, lucrări de alimentare cu apă, canalizare menajeră şi pluvială, lucrări de instalaţii electrice de incintă.
În contractul de faţă este vorba de amplasarea a 10 unităţi locative, din care 5 simple şi 5 duble. Până la ora actuală au fost executate doar demolări, terasamente, reţele de apă de incintă, reţele electrice de incintă şi 80 de metri de canalizare menajeră. Lucrările sunt doar pe jumătate executate, susţin specialiştii.
Prin adresa nr. 520 din 3 decembrie 2015, SC Clio SRL anunţă Primăria Zalău că “din cauza ploilor abundente din luna noiembrie, ritmul de execuţie a scăzut foarte mult. Astfel, din cauza îmbibării pământului cu apă nu se pot face lucrări de amenajare a platformei de incintă (aşternerea straturilor de nisip, balast şi piatră spartă). În aceste condiţii şi având în vedere probabilitatea înrăutăţirii condiţiilor meteorologice, finalizarea lucrărilor nu se va putea face în acest an”.
O fi şi asta o cauză, dar o parte din consilieri se întreabă de ce din luna martie nu s-a încheiat un contract cu o firmă constructoare şi a fost împinsă lucrarea spre iarnă?