“Tricolorele” vor susţine patru jocuri de verificarea până la startul competiţiei din Danemarca
Liga Naţională, cât şi competiţiile europene de handbal feminin au intrat în pauză, iar acum atenţia se îndreaptă spre Campionatul Mondial din Danemarca care se apropie cu paşi rapizi, startul urmând a se da pe 5 decembrie.Şi România a intrat în linie dreaptă cu pregătirile, iar la început de săptămână, suedezul Tomas Ryde a sunat adunarea. Până la startul Mondialului, “tricolorele” vor susţine patru meciuri de verificare. Chiar azi, “tricolorele” au plecat spre Franţa, acolo unde jucătoarele antrenate de Tomas Ryde vor juca în compania Franţei, la Roanne (în 26 noiembrie), apoi la Paris vor participa la un turneu amical, în 28 noiembrie fiind programate meciurile România-Cehia şi Franţa-Cuba, iar în 29 noiembrie, partidele dintre învinse şi învingătoarele din prima zi, urmând a încheia amicalele la Eslov, în 2 decembrie, cu Suedia. stop_coloana
Din Suedia, “tricolorele” se vor deplasa direct în Danemarca, la Campionatul Mondial, urmând să îşi dispute meciurile din Grupa D, la Frederikshavn. România va întâlni Puerto Rico (5 decembrie), Kazahstan (7 decembrie), Spania (8 decembrie), Norvegia (10 decembrie) şi Rusia (11 decembrie), primele patru clasate urmând să se califice în optimile de finală.