De ce-au murit tinerii la revoluție?
Citeam ieri în media că Asociația Revoluționarilor 21 Decembrie a făcut recurs împotriva hotărârii judecătorești de clasare a Dosarului Revoluției. Povestea cu clasarea Dosarului Revoluției mi-a creat atâta scârbă cât toate mizeriile, nesimțirile, hoțiile politicienilor postdecembriști la un loc. Am crezut că acum e un pic altfel. Dar suntem într-un stat care nu se teme de Cel de Sus, de blestemele a 1.142 de mame, iar de CEDO ce mai contează. E unul din acele momente în care nu știi dacă trebuie să înjuri, să râzi ca prostul, să taci, să ieși în stradă sau să emigrezi. După 26 de ani de prosteli democratice, după sute de sforțări în care s-au chinuit să ne demonstreze că justiția funcționează, că suntem un stat european democrartic și liber, au recunoscut practic că totul n-a fost decât teatru. Sunt mii de întrebări fără răspuns, mii de „de ce”, mii de „cum se poate”. stop_coloana Citind argumentele din soluția judecătorilor mi-a venit în minte familia eroului martir Sergiu Butuza din Ileanda; doi bătrâni și o cruce rece în cimitir. Fiul lor a murit la doar 20 de ani la Revoluție. Ce ar spune ar spune ei despre clasarea dosarului și că, oficial, pe băiatul lor nu l-a ucis nimeni? Nici pe ceilalți peste o mie de morți. Au murit din cauza stresului și a oboselii. Adică au murit degeaba, revoluția n-a adus ce și-au dorit ei.
