Cartoful este o cultura susceptibilă de a fi infestată de numeroase organisme de carantină şi din acest motiv este supusă unei monitorizări fitosanitare intense. Oficiul Fitosanitar Sălaj, prin “vocea” inginerului Aurel Iştoan, şeful instituţiei, vine cu atenţionări şi recomandări pentru persoanele care produc şi comercializează cartofi.
Producătorii de cartof de sămânţă şi consum, depozitele şi centrele de expediere, înregistraţi la Oficiile Fitosanitare de pe raza judeţului în care-şi desfăşoară activitatea, primesc un număr de înregistrare individual, care să permită identificarea lor.
Monitorizarea cartofului este asigurată prin: analiza parcelelor înainte de plantarea cartofilor, prin ridicarea de probe de sol pentru depistarea nematozilor cu chisti; inspecţii în perioada de vegetaţie, pentru a depista simptome de boli şi dăunători de carantină; prelevarea de tuberculi după recoltare, pentru analize de laborator; inspectarea vizuală a unui număr semnificativ de loturi de cartof, prin selectarea randomizată şi tăierea tuberculilor (200 tuberculi) în vederea depistării simptomelor.
Dacă în urma inspecţiilor şi analizelor de laborator nu se descoperă prezenţa unor organisme dăunătoare de carantină, pentru cartofii de consum, Oficiul Fitosanitar eliberează numărul de înregistrare, iar pentru cartoful de sămânţă autorizează eliberarea unui Paşaport Fitosanitar. În momentul comercializării cartofilor de consum pe teritoriul României sau al altui stat membru numărul de înregistrare, trebuie aplicat pe ambalaj sau, în cazul cartofilor vrac transportaţi în cantităţi mari, pe vehiculul ce transportă tuberculii de cartof. Producătorul este obligat să aplice numărul de înregistrare pentru cartofii de consum din producţia proprie sub forma unei etichete, conform Notei de serviciu a MADR – ANF Nr. 1563/F/21.09.2015. În situaţia stop_coloana în care un depozit colectează cartofi de consum de la mai mulţi producători, acesta trebuie să verifice şi să accepte depozitarea numai a cartofilor de consum etichetaţi care provin de la producătorii înregistraţi. În cazul comercializării cartofilor de sămânţă, aceştia trebuie să fie ambalaţi în saci, să aibă eticheta de certificare a lotului şi pe aceeaşi etichetă să existe menţiunea “paşaport fitosanitar” şi numărul de înregistrare a producătorului. Un comerciant trebuie să se asigure că marfa pe care o primeşte este însoţită de un astfel de paşaport fitosanitar. Paşaportul fitosanitar se păstrează de către utilizatorul final cel puţin un an. În cazul unor reclamaţii se poate afla cu uşurinţă numele producătorului, localitatea şi chiar parcela de unde provine acel cartof de sămânţă.
Dacă în urma controalelor fitosanitare efectuate de inspectorii fitosanitari la producători şi comercianţi se vor depista neconformităţi, se vor aplica prevederile Art. 16 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 201 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împortiva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România.
Pentru lămuriri suplimentare, cei interesaţi sunt invitaţi să sune la Oficiului Fitosanitar Sălaj, la telefon 0260.620.063.
Coordonator Oficiul Fitosanitar
Iştoan Aurel