Sportivii sălăjeni vor participa la Cupa “Federaţiei” Luna trecută, culturiştii din Sălaj au cucerit trei medalii la Cupa României de culturism şi fitness. Dacă Tökölyi Tünde (CS Gold GYM Şimleu) şi Szeredai Krisztian Akos (CS Alfa Zalău) au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, Adrian Ardelean (CS Gold GYM Şimleu Silvaniei) s-a clasat pe locul 2 la bodybuilding clasic. Acum, sportivii de la cele două grupări sălăjene se pregătesc pentru ultima competiţie oficială a anului. Astfel, Cupa Federației Române de Culturism și Fitness se va desfășura împreună cu Trofeul “Someş”, vineri după-amiază, stop_coloana de la ora 15.00, la Sala “Grigore Silaşi” din Beclean. Din Zalău vor participa trei culturişti, pentru ca de la Şimleu să fie în concurs cei doi medaliaţi la Cupa României. Interesant de spus că la start se vor afla şi preşedinţii de la CS Alfa şi CS Gold GYM, este vorba de Liviu Unguruşan şi Ioan Laslo.